Cât de des să ne împărtășim?

Un lucru pe care foarte adesea îl nesocotim este acela că Sfânta Liturghie se săvârșește pentru împărtășirea credincioșilor. Prea adesea însă, puțini sau foarte puțini sunt cei care se împărtășesc cu Sfintele Taine, adică cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, motivând în chip obișnuit cu faptul că nu se simt vrednici pentru aceasta. Cu toate acestea, mărturia Sfintei Scripturi este foarte fermă în acest sens, atunci când se referă la viața primilor creștini: „Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (F.A. 2, 42).
Sfântul Ioan Casian arată că trebuie „să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, cu inima smerită, ca un remediu pentru slăbiciunile noastre, crezând și mărturisind că nu merităm acest har, decât să ne înălțăm în noi înșine prin convingerea deșartă că cel puțin o dată pe an vom fi vrednici”. Iar Sfântul Chiril al Alexandriei zice și el: „Sunt unii care după ce au gustat din harul dumnezeiesc nu mai merg la biserică din neglijență și amână primirea Sfintei Împărtășanii sub pretextul respectului și al pietății, în realitate însă din lipsă de evlavie și din răceală”. Și mai explicită în acest sens că rugăciunea pe care o rostește preotul în taină, înaintea frângerii Sfântului Trup și a pregătirii Sfintei Împărtășanii pentru împărtășirea credincioșilor: „…Și ne învrednicește, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge și prin noi la tot poporul tău” (Liturghier). Așadar, momentul împărtășirii îi vizează pe toți cei ce stau în biserică la săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii.
Practica actuală a multor creștini, aceea a împărtășirii de două-trei ori pe an, nu poate fi invocată în nici un fel ca fiind normativă, aceasta întrucât nici un obicei nu poate fi așezat înaintea canoanelor și rânduielilor explicite ale Bisericii. Adevăratele motive ale abținerii de la împărtășirea frecventă, ascunse întotdeauna în spatele unei false evlavii față de Sfintele Taine, sunt cel mai adesea indolența, lenevia noastră duhovnicească și chiar nesocotirea Sfintelor Taine.
Noi trebuie să ajungem la simțământul că nu putem trăi fără Sfânta Împărtășanie, dorind-o din toată inima și pregătindu-ne, prin Spovedanie deasă și postire după rânduiala Bisericii, pentru primirea ei. Iar dacă la o Sfântă Liturghie nu ne-am împărtășit, să ne gândim mereu că L-am refuzat pe Hristos pentru că nu ne-am pregătit să-L primim, preferând mâncarea, odihna, plăcerile lumii, lucrul etc.
Împărtășirea deasă nu înseamnă în nici un chip obișnuință și devalorizare a ei. Dimpotrivă, cu cât ne împărtășim mai des, cu atât ne vor spori dorința și râvna pentru Hristos.
Singurul motiv întemeiat al neapropierii noastre de Sfântul Potir este lipsa dezlegării din partea duhovnicului, în cazul păcatelor mari. Iar de la Sfânta Împărtășanie poate opri, din pricina unor păcate mari, numai preotul duhovnic, în nici un caz nu se oprește credinciosul din propria inițiativă, dintr-o falsă evlavie. (pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU, www.ziarulumina.ro )