Cât caracter, atâta țară

Din câte am aflat, la Suceava urmează a fi marcată împlinirea celor 45 de ani de la dispariția lui Ion Luca lansându-se cartea-eveniment „Teatru esențial”, ce cuprinde partea realmente rezistentă din opera dramatică a scriitorului de la Vatra Dornei, un consistent comentariu critic datorat lui Nicolae Cârlan, dimpreună cu repere bio-bibliografice, anexe documentare, corespondență, interviuri, opinii diverse ș.a.m.d. Cum această rubrică a găzduit un comentariu dedicat impresionantului „mamut” editorial de 1400 de pagini chiar în momentul apariției cărții, acum revin doar pentru a extrage din bogatul material documentar-informativ tezaurizat între cele două coperți câteva detalii biografice apte să ofere și hazoasă muniție pentru rubrica „gura lumii slobodă”, dar și o invitație la meditație pe tema superficialității și poltronismului ce guvernează relația succes/insucces în receptarea performanței contemporanilor și-n stabilirea trecătoarei scări valorice a momentului.
O iau de departe: tocmai de la Napoleon. În 1815, după cele 300 de zile ale exilului, Bonaparte profită de neglijența supraveghetorilor englezi și evadează de pe insula Elba unde fusese, practic, surghiunit. Începe un primejdios marș de recucerire a Parisului și Franței, urmărit cu sufletul la gură de toate gazetele vremii. Influentul „Le Moniteur Universel” comentează periplul, după cum urmează (citez titlurile): la 9 martie – „Monstrul a evadat din locul exilului său”; 10 martie – „Căpcăunul corsican a acostat la Capul Juan”, 12 martie – „Monstrul a reușit să ajungă la Grenoble”; 13 martie – „Tiranul a ajuns la Lyon. Toată lumea este cuprinsă de spaimă”; 19 martie – „Bonaparte avansează în marș forțat, dar este imposibil să ajungă la Paris”; 20 martie – „Napoleon va ajunge mâine sub zidurile Parisului”; 21 martie – „Împăratul Napoleon este la Fontainbleu”; 22 martie – „Ieri seara, majestatea sa Împăratul și-a făcut intrarea publică în Paris. Nimic nu poate depăși bucuria generală”. Cum se vede, în câteva zile, „monstrul” și „tiranul” a devenit „majestatea sa împăratul”, primit la Paris cu „bucurie generală”!
Păstrând, desigur, proporțiile, am putea afla ceva similitudini în tratamentul cu care unele gazete au întâmpinat, la noi, edificarea ansamblului Palas, cel care, zdruncinând inerții moldave, a translat cu adevărat reperele urbanității ieșene dintr-un secol în celălalt (XXI). „Evenimentul Zilei” scria (26.06.2006): „Proiectul Palas (…) este o crimă la adresa naturii și (sic!) a celorlalte monumente istorice aflate în perimetru”. Același ziar (24.04.2007): „Palas combătut și de românii din străinătate. Peste 100 de intelectuali și-au adăugat adeziunile la petiția intitulată «Salvați zona istorică a Iașului»”. Ori (1.11.2007): „monstruozitatea numită Palas”. La TeleM (17.10.2008): „Proiectul Palas, în care se amestecă interesele, corupția, oportunismul, lașitatea, conformismul și ignoranța, este unul dintre cele mai rușinoase episoade de lașitate colectivă din istoria Iașilor”; 8.02.2009: „Ceea ce se întâmplă în spatele Palatului Culturii este o crimă”. Th. Paleologu, ministrul Culturii (1.06.2009): „La Iași este un proiect scandalos în spatele Palatului Culturii”. Aceleași gazete, după ce proiectul a început să se concretizeze și să obțină mari premii internaționale: „Complexul imobiliar Palas este susținut de oamenii de cultură” (tot „Evenimentul zilei” 17.12.2010); TeleM (4.08.2010): „Un proiect care va aduce mari beneficii Iașului, un proiect care atrage numeroși investitori străini și va fi foarte bun în viitor…” Etc., etc., etc.: monstrul Palas a devenit Măria sa Palas, spre bucuria generală!
Care-i legătura cu Ion Luca? Iat-o: dramaturgul și-a petrecut tinerețea la Bacău. Era de toate (și pe toate le făcea cu succes): diacon, avocat, profesor, politician. Fiind singurul doctor în drept din târg, cu pledoarii memorabile, dar și conferențiar agreat de public, autor de broșuri polemice etc., firește, a stârnit sumedenie de invidii, concretizate în violente răbufniri contestatare. Ziarul „Bacăul” (23.09.1928) îl descrie ca pe un „jumătate om, jumătate popă”, adevărat „punct patologic în societate”, „fiu al întunericului” ș.a.m.d.. Spre a economisi spațiul tipografic al rubricii, sar peste aprecierile intermediare (cei interesați le pot găsi în cartea lui Nicoale Cârlan), ce au urmat, gradual, exact traiectoria marșului napoleonian oglindit în presa vremii: cum se adăuga un nou succes, mai cu seamă validat de verdictele criticii literare bucureștene, Luca devenea „reputatul nostru concetățean dr. Ion Luca”, „dr. Ion Luca ovaționat”, „autor al unor valori de înaltă artă” (în aceeași gazetă, „Bacăul”!) etc., etc., etc.
Grigore Vieru avea o vorbă: „Cât caracter, atâta țară!”