Reorganizare

Cășuneanu, subordonatul „dușmanului” Harasim

Constantin Harasim: „Noua structură este mai flexibilă și mai dinamică”
Constantin Harasim: „Noua structură este mai flexibilă și mai dinamică”

Situația neclară privind reorganizarea Gărzii Naționale de Mediu și, implicit, a celor două comisariate de la Suceava pare să își fi găsit o rezolvare. După ce, în noiembrie 2007, Guvernul a emis o hotărâre prin care se prevedea desființarea celor opt comisariate regionale, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Suceava a primit noua organigramă, întocmită în baza HG 1224/2007.
Din această organigramă reiese faptul că personalul Gărzii de Mediu Suceava va fi mai numeros, iar din echipa de comisari va face parte și Adrian Cășuneanu. Prin această decizie, fostul șef al Comisariatului Regional Suceava devine subordonatul actualului șef al Comisariatului Județean Suceava, comisarul Constantin Harasim. Interesant este faptul că Adrian Cășuneanu se numără printre cei mai aspri critici ai comisarului șef Harasim, acesta, în repetate rânduri, acuzând lipsa de eficiență a conducerii Comisariatului Județean Suceava.
Adrian Cășuneanu, aflat în concediu medical de la începutul lunii noiembrie 2007, susține că își va ocupa postul de comisar în cadrul echipei de control al poluării și habitatelor naturale „imediat ce se va încheia acest concediu medical”. Acesta nu a dorit însă să precizeze exact data la care va reveni la serviciu, preferând să afirme doar că se află „încă, în perioada de 120 de zile, maximum acceptat de lege pentru concediul medical al unui angajat”.
Despre Hotărârea de Guvern în baza căreia se reorganizează Garda Națională de Mediu, Adrian Cășuneanu a declarat că, deși nu a fost înștiințat în mod oficial cu privire la noua organigramă a Comisariatului Județean Suceava, „e absurd să comentezi o lege”.
„Nu vreau să fac comentarii gratuite privind această hotărâre. Este un cadru legal și trebuie respectat. Unde e lege, nu e tocmeală”, a adăugat comisarul Cășuneanu.
Echipă mai numeroasă pentru Garda de Mediu Suceava Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, echipa se va întregi cu încă cinci comisari, doi detașați din Comisariatul General București și trei din cadrul fostului Comisariat Regional Suceava, cu încă un consilier juridic și un birou financiar-contabil, format din trei persoane.
„Noua structură este mai flexibilă și mai dinamică pentru că a crescut capacitatea de control a echipei, formată acum din 15 comisari, toți comisarii funcționând într-o structură unitară”, a explicat comisarul Harasim.
Acesta a precizat că noile prevederi legale se aplică începând cu 1 februarie, bugetul Comisariatelor județene urmând să fie definitivat.

Recomandări

CNAIR lansează licitația pentru tronsonul Bălcăuți-Siret al drumului expres spre Ucraina, care va avea rol militar și civil

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava