– Comisarul Adrian Cășuneanu susține că este, în continuare, șeful Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava, deși este în concediu medical de mai bine de o lună
Cele două comisariate ale Gărzii de Mediu de la Suceava sunt conduse, în continuare, de doi șefi interimari. Situația privind actuala conducere a Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava nu este, nici pe departe, clarificată. Schimbările de structură făcute de Garda Națională de Mediu, în ultimele luni, demiterea comisarului regional Adrian Cășuneanu și revenirea asupra acestei decizii au creat o stare de confuzie în cadrul Comisariatului Regional Suceava, situație care persistă.
– Desființarea comisariatelor regionale este „pe lângă lege”
Potrivit comisarului Adrian Cășuneanu, reorganizarea Gărzii Naționale de Mediu, care ar fi însemnat desființarea Comisariatului Regional Suceava și, implicit, a funcției de comisar regional deținută de acesta, este, în acest moment, ilegală. Acesta a precizat că, odată cu atacarea Hotărârii de Guvern 1224/2007, în baza căreia urma să se efectueze reorganizarea Gărzii Naționale de Mediu, decizia de desființare a celor opt comisariate regionale nu se mai poate aplica. În unele județe din țară, s-a ajuns astfel la situația în care comisariatul județean, pe lângă faptul că a preluat toate atribuțiile comisariatului regional, și-a deschis cont în Trezorerie.
„Acest lucru este pe lângă lege. Pentru a deschide un cont, trebuie prezentate actul de înființare a instituției și decizia de numire a ordonatorului terțiar de credite. În ceea ce mă privește, am fost repus pe funcția de comisar regional în 2 noiembrie, în baza HG 1224, decizia fiind retrasă ulterior, după atacarea acestei hotărâri la Curtea Constituțională. În aceeași zi, am primit decizia de încetare a suspendării din funcție, emisă în baza HG 440/2005”, a explicat comisarul Cășuneanu.
– „Când sunt probleme deosebite, merg la serviciu”
Deși a revenit pe postul de comisar regional la începutul lunii noiembrie, Adrian Cășuneanu, s-a prezentat la serviciu, în acest interval, numai în zilele de 12 și 13 noiembrie, și, ocazional, „când sunt probleme deosebite”. Pentru această perioadă, Garda Națională de Mediu a emis, în scop administrativ, o decizie prin care l-a delegat în funcția de comisar regional pe Gheorghe Neamțu, dar numai „pe perioada concediului” lui Cășuneanu.
„Sper ca până la sfârșitul lunii decembrie să se încheie acest concediu medical”, a declarat Adrian Cășuneanu, care va reveni, în adevăratul sens al cuvântului, în funcția de comisar regional.
Asta în cazul în care Curtea Constituțională nu se va pronunța, în această lună, asupra legalității deciziei de reorganizare a Gărzii Naționale de Mediu. De la distanță, Adrian Cășuneanu acuză însă „organizarea haotică a Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu”, precum și „lipsa totală de transparență decizională care a dus la blocarea activității comisariatelor regionale și județene”. Acesta a ținut să precizeze că, în cazul în care această reorganizare se va face, iar comisariatele județene vor trece de la statutul de serviciu, la cel de direcție, actualul comisar șef al Gărzii Județene de Mediu Suceava, Constantin Harasim, își va pierde funcția pentru că nu îndeplinește condițiile cerute de acest post.
Concediu medical
Cășuneanu conduce de acasă Garda de Mediu






