Câștigul salarial mediu nominal net nu s-a modificat în octombrie față de septembrie, menținându-se la 1.340 lei, această valoare este însă cu 2,5% sub cea din aceeași lună a anului anterior, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Și câștigul salarial mediu brut s-a menținut în octombrie la aceeași valoare din septembrie, de 1.846 lei, se arată într-un comunicat al INS.
Nivelurile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activitățile de intermedieri financiare (3.276 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (796 lei).
Creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță), plății sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte), a revenirilor din concedii fără plată ori din șomaj tehnic, a disponibilizărilor de personal cu salarii mici.
Astfel, câștigurile angajaților din sectorul de extracție a minereurilor metalifere au crescut cu 28,5%, iar a celor din activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), fabricarea produselor textile, industria metalurgică între 3 și 6%. Totodată, au avut loc majorări între 2 și 3% în transporturi pe apă, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio și activități de editare muzicalǎ; activități de difuzare si transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei;fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor).
În unele activități economice scăderea nivelului câștigului salarial mediu net din luna octombrie a fost cauzată de nerealizările de producție ori încasărilor mai mici (funcție de contracte), de intrarea în șomaj tehnic și de dificultățile financiare din sectorul economic.
Cele mai semnificative reduceri au avut loc în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, cu 34,3%, și în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, cu 20,3%.
De asemenea scăderi între 7% și 12% s-au operat în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), activități de servicii anexe extracției și între 4% și 6% în telecomunicații, activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), fabricarea băuturilor.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrație publică (11,3%) – ca urmare a acordării, în unele instituții publice, de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță), plății sumelor din alte fonduri (inclusiv pentru perioade anterioare), dar și ca efect al disponibilizării personalui cu salarii mici, în învățământ (3,9%) – ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice (inclusiv a celor lucrate peste normă), pentru cumulul de funcții al acestora, respectiv ca efect al disponibilizării personalului suplinitor care realiza câștiguri salariale mici și în sănătate și asistență socială (2,1%) – ca urmare a acordării de prime ocazionale, plății orelor suplimentar lucrate, dar și ca efect al disponibilizării personalului cu salarii mici.
Față de luna iunie 2010 (lună ce a precedat aplicarea prevederilor Legii nr.118/2010 ), câștigul salarial mediu net din luna octombrie a scăzut în sectorul bugetar cu 20,6% în învățământ, cu 19,1% în administrația publică, respectiv cu 18,4% în sănătate și asistență socială.
Indicele câștigului salarial real pentru octombrie 2010 față de septembrie, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a fost de 99,5%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, indicele câștigului salarial real a fost de 90,4%.
Față de octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 112,1%, cu 0,6 puncte procentuale mai mic față de cel înregistrat în luna septembrie 2010.