Câștigul salarial mediu nominal net a fost în mai de 1.458 lei, în scădere cu 2,7% (40 lei) comparativ cu aprilie, dar în creștere cu 2,1% față de aceeași lună din 2010, cele mai mari valori înregistrându-se în intermedieri financiare și cele mai mici în hoteluri și restaurante, potrivit INS.
Astfel, în intermedieri financiare câștigul salarial net a fost de 3.698 lei, iar în hoteluri și restaurante de 854 lei, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost în mai de 2.008 lei, cu 2,8% mai mic decât luna precedentă.
În mai 2011, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost în scădere față de aprilie, când s-au acordat prime ocazionale (prime de Paște), ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru Paște) ori s-au realizat producții și încasări mai mari (funcție de contracte). Printre alte cauze ale scăderilor s-au numărat nerealizările de producție, încasările mai mici (funcție de contracte), dificultățile financiare cu care s-au confruntat unele unități economice ori angajării de personal cu câștiguri salariale mici.
Reduceri ale câștigurilor între 10% și 14% s-au înregistrat în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, captarea, tratarea si distribuția apei și între 8% și 10% în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, tranzacții imobiliare, fabricarea altor mijloace de transport, transporturi pe apă, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale).
Totodată, s-au diminuat cu 6-8% câștigurile salariale din activitățile de tipărire și reproducere pe suporturi a înregistrărilor, industria metalurgică, telecomunicații, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), fabricarea produselor din tutun, extracția cărbunelui superior și inferior.
Creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale, a realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte), precum și plății integrale a drepturilor salariale, în unele unități economice care, în lunile precedente s-au confruntat cu dificultăți financiare.
Astfel, în activitățile de tăbăcire și finisare a pieilor și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, depozitare și activități auxiliare pentru transport, câștigurile au crescut cu 3-5%, iar în transporturi aeriene, activități de servicii anexe extracției, activități de editare cu 1-2%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna aprilie în administrația publică (-0,7%) și învățământ (-0,1%). În sănătate și asistență socială câștigul salarial mediu net din luna mai a crescut ușor (+0,4%) ca urmare a plății sumelor restante în unele unități din domeniul asistenței sociale, ori a disponibilizării personalului din aceste unități.
Față de iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câștigul salarial mediu net din luna mai 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16,5% în învățământ, cu 14,6% în sănătate și asistență socială, respectiv cu 9,7% în administrația publică.
Comparativ cu octombrie 2010 (lună de referință pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câștigul salarial mediu net din mai 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 16% în administrația publică, 13,5% în învățământ, respectiv cu 12,7% în sănătate și asistență socială.
Indicele câștigului salarial real pentru luna mai, față de aprilie, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a fost de 97,1%. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 117,2%, cu 3,4 puncte procentuale mai mic.
Raportat la mai 2010, indicele câștigului salarial real a fost de 94,2%.