Câștigul salarial mediu nominal net a fost în luna noiembrie 2011 de 1.491 lei, în creștere cu 2,3% (34 lei) față de octombrie și cu 8,3% comparativ cu aceeași lună din 2010, cele mai mari valori înregistrându-se în sectorul intermedierilor financiare, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante.
Astfel, în noiembrie 2011, angajații din intermedieri financiare au avut un câștig salarial mediu nominal net de 3.705 lei, iar cei din hoteluri și restaurante de 857 lei, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost în perioada analizată de 2.054 lei, cu 2,2% mai mare decât în octombrie 2011.
În luna noiembrie 2011, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv pentru sfârșitul de an), plății sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou și tichete de masă). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna noiembrie au fost în creștere comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte).
Astfel, în alte activități extractive s-au înregistrat creșteri cu 29,2%, iar în fabricarea echipamentelor electrice, calculatoarelor și a produselor electronice și optice, colectarea și epurarea apelor uzate, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), captarea, tratarea și distribuția apei, activități de servicii anexe extracției între 10% și 12%.
Majorări de 6,5% și 8,5% au avut loc în activitățile de extracție a petrolului brut și a gazelor naturale, alte activități industriale, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, depozitare și activități auxiliare pentru transport, fabricarea echipamentelor electrice.
Scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), de dificultățile financiare din sectorul economic. De asemenea, în unele activități economice scăderea nivelului câștigului salarial mediu net din luna noiembrie a fost cauzată de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale.
Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în industria metalurgică (de 6,3%), respectiv în sectorul fabricării produselor din tutun (4,2%). În același timp diminuări cu 1%-2% au avut loc în sectorul transporturilor pe apă, hoteluri și restaurante, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna octombrie în învățământ (4%), evoluție ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice, sănătate și asistență socială (1,2%), în urma plății drepturilor salariale restante cuvenite salariaților din unele unități din domeniul asistenței sociale care s-au confruntat cu dificultăți financiare în lunile precedente, precum și a disponibilizării personalului care realiza câștiguri salariale mici și administrație publică (1%), unde au fost plătite sumele restante pentru diferite sporuri ori concediile de odihnă.
Față de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câștigul salarial mediu net din luna noiembrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 20,3% în sănătate și asistență socială, cu 16,3% în învățământ, respectiv cu 11,6% în administrația publică.
Pe de altă parte, comparativ cu luna octombrie 2010 (lună de referință pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câștigul salarial mediu net din luna noiembrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 18,2% în sănătate și asistență socială, cu 18,0% în administrația publică, respectiv cu 13,3% în învățământ.
Indicele câștigului salarial real pentru luna noiembrie 2011 față de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a fost de 101,9%.
Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 120,0%, cu 2,3 puncte procentual mai mare față de cel înregistrat în luna octombrie 2011.