Câștigul salarial mediu nominal net a fost în martie de 1.493 lei, cu 5,6% (79 lei) mai mare decât în luna anterioară, dar cu 1,1% mai mic comparativ cu martie 2010, cele mai ridicate valori înregistrându-se în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai scăzute în hoteluri și restaurante.
Astfel, câștigul salarial mediu net a fost de 5.001 lei în fabricarea produselor din tutun și de 839 lei în hoteluri și restaurante, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.056 lei, cu 5,8% mai mare decât luna precedentă.
În martie, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost în creștere față de februarie, ca urmare a acordării de prime ocazionale (premii anuale, prime de Paște), sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru 1 și 8 martie, tichete de vacanță) și realizărilor de producții mai mari ori încasărilor mai mari funcție de contracte.
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, 32%, și în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), cu 29,8%.
De majorări între 18% și 21% au beneficiat angajații din activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, iar între 13% și 15% cei din în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice.
Creșteri ale câștigurilor între 10% și 12% au avut loc și în extracția cărbunelui superior și inferior, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, activități profesionale, științifice și tehnice, captarea, tratarea si distribuția apei.
Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă, din activitățile sectorului economic, au fost cauzate de acordarea în februarie a primelor ocazionale, de nerealizările de producție ori încasărilor mai mici (funcție de contracte) și de dificultățile financiare cu care se confruntă unele unități economice.
Cea mai mare reducere, cu 20,8%, a avut loc în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii). De asemenea, în transporturi pe apă, prelucrarea lemnului (inclusiv fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite) s-au operat scăderi între 5% și 10%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de februarie în învățământ (4,8%) ca urmare a plății cu ora, precum și a sumelor restante din luna precedentă, din unele unități de învățământ și în sănătate și asistență socială (1,4%) pe fondul plății sumelor restante în unele unități din domeniul asistenței sociale, ori a disponibilizării personalului cu câștiguri salariale mici, din aceste unități.
În administrația publică s-a înregistrat o ușoară scădere a câștigului salarial mediu net față de luna precedentă (-0,2%).
Față de iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câștigul salarial mediu net din luna martie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 20,5% în învățământ, cu 14,5% în sănătate și asistență socială, respectiv cu 9,7% în administrația publică.
Comparativ cu octombrie 2010 (lună de referință pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câștigul salarial mediu net din martie a urcat cu 17,8% în învățământ, 16,3% în administrația publică, respectiv cu 12,8% în sănătate și asistență socială.
Indicele câștigului salarial real pentru martie 2011 față de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a fost de 105%. Raportat la octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 121%.