Premii de vis

Câștigătorii Iulius Mall Suceava își fac bagajele pentru Roma și Vatican



Câștigătorii campaniei promoționale de Paște, organizată de Iulius Mall
Câștigătorii campaniei promoționale de Paște, organizată de Iulius Mall

Trei cupluri din Suceava au șansa să își petreacă sărbătorile de Paște în fascinanta capitală a Italiei, Roma, după ce au câștigat premiul cel mare al campaniei promoționale de Paște organizată de Iulius Mall Suceava.
Numele celor trei norocoși, Ariadna Rădășan (37 de ani), Ștefan Mujdei (25 de ani) și Dan Ioniță (29 de ani), care au făcut cumpărături în magazinele din Iulius Mall, au fost trase la sorți, iar aceștia vor beneficia de această excursie alături de partenerii lor de viață, astfel încât vor avea amintiri de neuitat în metropola supranumită “capitala lumii”.
“Știam că toate drumurile duc la Roma, dar nu bănuiam că și drumul meu într-acolo merge!”, a afirmat cu entuziasm Ariadna Rădășan la aflarea veștii că va petrece cinci zile alături de soțul său în eterna capitală.
“Nu credeam că am vreo șansă să câștig, dar am depus câteva taloane pentru că obișnuiesc să fac cumpărături la Iulius Mall. Numele meu a fost primul extras din urnă”, a spus și Ștefan Mujdei, care va merge împreună cu iubita într-o vacanță gratuită în Italia. Serviciul nu îi permite celui de-al treilea norocos, Dan Ioniță, să plece de Paște, împreună cu prietena sa, la Roma. Acesta și-a amânat vacanța pentru concediul de odihnă, peste câteva săptămâni.
Fericiții câștigători ai excursiei la Roma, care își vor petrece Sfintele Sărbători în Piața Sfântul Petru din Vatican, vor fi însoțiți de o echipă de televiziune de la Intermedia Prima TV pe malurile Tibrului, la Colosseum, Capela Sixtină, Columna lui Traian, Fontana di Trevi, dar și în piațetele, muzeele, grădinile și monumentalele clădiri din patrimoniul mondial. Frumusețile Romei și periplul câștigătorilor în Italia vor fi împărtășite bucovinenilor într-un material care va fi difuzat la întoarcerea lor din capitala Italiei.
În total, în cadrul campaniei promoționale “Am copt premii pentru toată familia!”, de la Iulius Mall Suceava au fost împărțite peste 1.500 de premii.