Deținătoarea Cupei României la rugby, RCM Timișoara va avea din luna ianuarie un antrenor sud-african, Chester Williams fiind așteptat la echipă în 23 ianuarie.
Conducerea clubului bănățean a anunțat miercuri semnarea contractului cu Williams (41 de ani), care este câștigător al Cupei Mondiale din 1995, cu naționala țării sale.
„Prin această decizie, ne dorim să continuăm ceea am început în 2011, alături de Cosmin Cioriciu, care va rămâne un pion important în coordonarea strategică a echipei. Am promis suporterilor și sportului românesc performanță și de aceea nu ne vom opri aici. Pentru rugbyul timișorean, colaborarea cu Chester Mornay Williams este o onoare și, în același timp, o promisiune de a ne atinge obiectivele propuse pentru 2012″, se arată în comunicatul formației bănățene.
Perla Neagră”, cum este poreclit Chester Williams, a câștigat Cupa Mondială în 1995, cu naționala țării sale, pentru care a evoluat între 1993-2000. El și-a început cariera de antrenor în anul 2001, la cârma naționalei de rugby în 7 a Africii de Sud. Chester Williams a fost prezent și în filmul Invictus, rolul său fiind jucat de McNeil Hendricks.
Chester Williams nu se află la prima experiență în România, el fiind director tehnic pentru câteva luni, la Dinamo București, în 2008, când a reușit eventul. Timișorenii l-au dorit încă din vara acestui an, dar Williams a declinat la acel moment propunerea, fiind implicat în Cupa Mondială din Noua Zeelandă.
RCM Timișoara are programată reunirea în data de 16 ianuarie.