Castelul din Italia al Carlei Bruni-Sarkozy, vândut unui șeic arab



Castelul din Italia al familiei Carlei Bruni-Sarkozy, soția președintelui francez Nicolas Sarkozy, a fost vândut unui șeic arab pentru suma de nouă milioane de euro, a anunțat, miercuri, cotidianul italian La Stampa, informează AFP. „Da, am găsit în sfârșit un cumpărător”, a declarat Maria Bruni Tedeschi, mama Carlei Bruni-Sarkozy. „În definitiv, o terminasem cu Castagneto Po, nimeni nu mai merge acolo”, a adăugat Maria Bruni Tedeschi.
Castelul, cu o suprafață locuibilă de 1.500 de metri pătrați și care are 40 de camere, a fost achiziționat de industriașul Alberto Bruni Tedeschi, tatăl Carlei Bruni-Sarkozy, în 1952. Acest castel, de mai multe ori distrus și reconstruit, datează din anul 1019.
Mobilierul castelului Castagneto Po a fost deja vândut, pentru suma de 10 milioane de euro, la o licitație organizată la Londra.
Castelul aparține Carlei Bruni, surorii sale, actrița și regizoarea italiană Valeria Bruni Tedeschi, și mamei lor, Maria Bruni Tedeschi.