De multe ori, deși bine ancorați în relații cu cei din jur, cunoscuți, prieteni, familie, partener de cuplu, suntem obișnuiți să ne gândim și să analizăm în principal ceea ce nouă ne place, ceea ce nouă ne displace, ce stare ne-a creat nouă un anumit eveniment sau o anumită remarcă. Suntem, de cele mai multe ori, conștienți de efectele pe care le are asupra noastră o persoană, dar mai puțin conștienți de efectele pe care noi le producem asupra celorlalți.
Am remarcat că în numeroase situații, în special în cele de conflict, tendința este de a atribui o cauză externă stării noastre, sentimentelor noastre negative. Astfel, afirmăm cu ușurință că un anumit gest al celuilalt ne-a enervat, ne-a iritat, uitând că, în primul rând, noi suntem responsabili de propriile stări.
Cum putem exersa empatia în cuplu
Mult mai benefic pentru relații ar fi dacă am încerca, în diferite situații, să ne punem în locul celuilalt, să înțelegem ce stări trezesc în el atitudinile și gesturile noastre.
În relația cu soțul/soția este, de asemenea, important un astfel de exercițiu de empatie, de a ne pune în locul celuilalt și de a înțelege cum este pentru el/ea să fie partenerul nostru. Este vorba de a face o scurtă încercare de renunțare la sine, inițial destul de greu de realizat, pentru că de multe ori noi suntem, în continuare, persoana cea mai importantă, persoana numărul unu pentru noi. Un astfel de exercițiu, făcut cu regularitate, își va arăta în timp beneficiile și ne va ajuta să avem o imagine completă asupra relației, nu doar una încărcată de subiectivitate. Este utilă această nouă perspectivă, această decentrare, nu doar în momentele de tensiune – „la greu” -, ci și în momente plăcute – „la bine” – și, ce este și mai valoros, „spre mai bine”, spre evoluția împreună a soților. Iată de ce este important ca, de exemplu, soția să reușească să își răspundă la o serie de întrebări, precum: „Ce este cu adevărat important pentru mine?”, „Este ușor sau greu pentru soțul meu să îmi fie soț?”, „Sunt eu dispusă să îmi schimb atitudinea?”, „Ce ar trebui să fac eu pentru ca relația noastră să evolueze?”, „Care sunt, cu adevărat, nevoile soțului meu?”, „De ce în situația asta eu aleg să rămân supărată pe el? Ne ajută asta să comunicăm mai bine, să ne apropiem mai mult?”.
Soțul, o persoană condamnată să ne suporte toanele?
Deși este larg răspândită ideea că, dacă celălalt, soțul, ne iubește, ne acceptă, ne suportă așa cum suntem, este bine să conștientizăm că scopul principal al căsătoriei nu este să creștem gradul de toleranță al soțului, deși toleranța și iertarea sunt importante, ci să creștem împreună, să ne armonizăm.
Este important ca fiecare, într-o căsnicie, să fie conștient de acele aspecte mai puțin plăcute ale sale, de lucrurile pe care și el însuși și le tolerează cu greu, de momentele în care nu se înțelege nici pe sine. Soțul poate deveni un sprijin care, prin dragoste și înțelegere, ne ajută să depășim aceste momente, și nu acea persoană condamnată să ne suporte toanele. Dincolo de această înțelegere și conștientizare, este important ca fiecare să știe care sunt calitățile pe care le aduce în relație, astfel încât să fie o binecuvântare, și nu o încercare pentru celălalt.
„Ce am făcut eu astăzi pentru celălalt?”
În momentul în care ne asumăm fiecare o responsabilitate pentru creșterea sau degradarea relației, ne putem întreba și răspunde cu sinceritate: „Ce am făcut eu astăzi pentru celălalt?”, „Ce am făcut eu astăzi pentru relație?”. Este, în mod evident, important ca, în acest context, să nu uităm să facem ceva și pentru sufletul nostru, în sensul cultivării virtuților, a stării de pace și bucurie. Doar așa putem deveni izvor de liniște și de binecuvântare pentru soț și pentru relație.
Întrebări și răspunsuri
Căutând răspunsul la întrebările cuprinse în acest articol, puteți porni de la următoarele aspecte:
La întrebarea „Ce este, cu adevărat, important pentru mine?” aveți în vedere că alegerile pe care le faceți de-a lungul zilei în legătură cu ceea ce veți spune ori face reflectă ceea ce este, cu adevărat, important pentru dumneavoastră. Cereți-I lui Dumnezeu să vă ajute să alegeți atitudinile și acțiunile care îi vor comunica soțului că relația voastră e prima pe lista de priorități.
„Este ușor sau greu pentru soțul meu să îmi fie soț?” Soțul dumneavoastră se simte descurajat pentru că-l criticați în permanență? Ori se simte încurajat pentru că îi vorbiți frumos? Se simte frustrat pentru că acțiunile dumneavoastră îl încurcă? Ori se simte iubit, pentru că faceți gesturi care să-l ajute? Dacă răspundeți „da” mai ales la aspectele negative ale întrebărilor, arătați-I Domnului, la rugăciune, motivele de nemulțumire pe care le aveți și aveți încredere în El că vă va ajuta. Schimbați-vă rugăciunea, din a-I cere Domnului să-l schimbe pe el, în a-I cere să vă schimbe pe dumneavoastră.
„Aș fi dispusă să îmi schimb atitudinea?” Schimbați-vă atitudinea, de la nemulțumire la recunoștință. Rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute să observați toate calitățile soțului și exersați recunoștința prin a-i comunica soțului cu regularitate ceea ce admirați și vă place la el. Mulțumiți-i soțului atunci când vă ajută, în loc să considerați că asta vi se cuvine. Rugați-vă mereu pentru soțul dumneavoastră, mulțumind Domnului pentru toate.
„De ce în situația asta eu aleg să rămân supărată pe el? Ne ajută asta să comunicăm mai bine, să ne apropiem mai mult?”
Dacă păstrezi resentimente asupra soțului atunci când te-a rănit, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea putere să-ți ierți soțul și să te învețe iertarea.
(Dana ALECU, psiholog – Ziarul LUMINA)
