Căsnicia ‒ pecetea celei mai adânci prietenii din toată viața omului

În slujba cununiei ne mai rugăm și pentru felurite bunătăți pământești. Ni se aduce aminte că lucrurile materiale, deși bune, nu sunt scopuri în sine, ci sunt menite să ne ajute în viața duhovnicească, în călătoria noastră către Ceruri. În rugăciuni auzim următoarele: „Și dă lor din roua cerului și din grăsimea pământului. Umple casele de grâu, de vin, de untdelemn și de toată bunătatea, ca să dea și celor lipsiți…”, „Ca toată îndestularea având, să sporească spre tot lucrul bun și bineplăcut Ție…”, „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh… să vă umple pe voi de toate bunătățile cele pământești și să vă învrednicească și de desfătarea bunătăților celor făgăduite”.
În următorul pasaj, deosebit de frumos, Sfântul Grigorie Teologul arată pe scurt multe dintre binecuvântările căsătoriei: „În viețuirea noastră laolaltă, ne suntem unul altuia mâini, urechi și picioare. Căsnicia îndoiește (dublează) puterea noastră, pe prietenii noștri bucură, pe vrăjmași întristează. Grija împărtășită face încercările ușor de trecut. Bucuriile împărtășite, cu mult mai fericite sunt, iar bunăvoirea face bogățiile mai plăcute; ba încă, pentru cei fără averi, mai desfătătoare decât bogățiile este. Căsnicia e cheia înfrânării și armonia dorințelor, pecetea adâncii prietenii… băutura fără asemănare dintr-o fântână ferecată, de nepătruns celor lipsiți de ea. Uniți cu trupul, una în duh, unul pe altul se îndeamnă cu puterea dragostei lor. Căci căsnicia nu îndepărtează de Dumnezeu, ci ne aduce încă mai aproape de El, căci Însuși Dumnezeu ne trage către ea”.
(David și Mary Ford, Căsătoria ‒ cale spre sfințenie, Editura Sophia, București, 2007, p. 20)