Casino Royale”, cel mai recent film din seria aventurilor celebrului spion britanic James Bond, a bătut recordurile de încasări pentru prima zi de rulare a unui lungmetraj care îl are ca personaj principal pe agentul 007, în Marea Britanie, transmite AFP.
Cu încasări de 2,5 milioane de euro, „Casino royale”, lansat joi în premieră mondială la Londra, a bătut recordul deținut din 2002 de lungmetrajul „Să nu mori azi”, în care James Bond a fost încarnat de actorul Pierce Brosnan și care a generat încasări de 1,62 milioane de euro în prima zi de la lansare.
Interpretat pentru prima dată de actorul britanic Daniel Craig, noul James Bond a avut onoarea unei premiere mondiale regale, marți, la Londra, în prezența reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a prestigioșilor ei invitați.
Filmul descrie un „personaj mai tenebros” decât cel încarnat de predecesorul său, Pierce Brosnan, a explicat Daniel Craig. „Începem cu debutul carierei lui Bond, când multe aspecte nu sunt foarte rafinate. Este celibatar și nu-i place să frecventeze societatea. Dar cu cât filmul avansează, cu atât el devine mai rafinat”, a adăugat Craig.
Ca un amănunt interesant, abia în ultimele secunde ale filmului, când se aude tema muzicală, Craig este lăsat să pronunțe fraza care a devenit cult: „Mă numesc Bond, James Bond”.
Al 21-lea film al seriei, „Casino Royale” este o adaptare a primului roman din seria „007” scris de Ian Fleming.
Interpretarea lui Daniel Craig în rolul lui James Bond a fost considerată de critici „fantastică” și „absolut strălucitoare”, după proiecția pentru presă a filmului „Casino Royale”.
Daily Mirror a spus despre Craig că „amintește de Sean Connery în cele mai bune momente ale lui”, în timp ce The Times a scris: „Craig a venit cu ce este mai bun – combină aroganța lui Sean Connery cu stăpânirea de sine a lui Timothy Dalton”.




