O poveste demnă de un scenariu de film circulă de câteva zile prin municipiul Suceava, iar confirmarea ei ar însemna o adevărată palmă a ironiei.
În dimineața zilei de sâmbătă, 29 noiembrie, la Agenția Stanley Bet din cartierul George Enescu, un tânăr a reușit să pună mâna pe cel de-al 43-lea Mega Jackpot la jocurile cunoscute sugestiv sub numele de păcănele. Este vorba de un câștig de 539.234,88 de lei (5,39 de miliarde de lei vechi), ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari premii din istoria acestui joc, suma maximă obținută de un jucător fiind de 900.000 de lei (nouă miliarde de lei vechi).
După câte se pare, fericitul câștigător este nimeni altul decât Vasile Alin Mandache, tânărul de 28 de ani care în urmă cu doi ani era condamnat pentru că a delapidat 297.000 de lei (2,97 de miliarde de lei vechi) din banii asociațiilor de proprietari, pe care în loc să-i predea la Termica, acolo unde lucra pe funcția de casier, a preferat să-i toace la păcănele.
Și pentru ca ironia să fie la cote maxime, banii au fost pierduți la o sală de jocuri mecanice tot din cartierul George Enescu.
Banii încă nu au fost încasați
Reprezentanții Agenției Stanley Bet au confirmat că al 43-lea premiu al Mega Jackpot-ului a fost câștigat la Suceava, dar au precizat că nu pot face public numele fericitului deoarece acesta a precizat că dorește discreție.
„Potrivit legislației în vigoare, noi avem obligația să reținem un impozit de 25% după ce scădem 600 de lei din suma totală câștigată. Diferența va fi predată câștigătorului în mână, urmând ca plățile către bugetul de stat să le facem noi. Deocamdată, plata nu s-a efectuat, dar urmează să o facem în cel mai scurt timp”, au arătat reprezentanții Stanley Bet.
Bazat pe tema cunoscutului film de aventuri King Kong, Mega Jackpot este un sistem de jackpot progresiv în rețea. Valoarea jackpot-ului progresiv în rețea se modifică în funcție de numărul de credite jucate la aparatele interconectate.
Fiecare aparat oferă trei niveluri de câștig individual (Minor, Major și Grand) și un premiu Mega Jackpot (Kong) care poate fi câștigat la oricare dintre aparatele legate în rețea.
Nu este obligat să declare câștigul nicăieri
Fostul casier de la Termica a scăpat acum doi ani de pușcărie după ce, printr-o sentință definitivă, Curtea de Apel Suceava a decis ca Vasile Alin Mandache să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de opt ani. Magistrații l-au mai obligat pe fostul casier al societății de termoficare la plata sumei de 2,97 de miliarde de lei vechi, pe care tânărul i-a sustras și i-a pierdut la jocurile de noroc.
În plus, lui Mandache i s-a interzis să mai practice meseria de casier și i s-a impus să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
Totuși, fiind vorba de jocuri de noroc, se poate considera că acest câștig nu se încadrează la capitolul „mijloace de existență”, astfel încât Vasile Alin Mandache nu este obligat să le declare la Serviciul de Probațiune.
Vasile Alin Mandache a fost arestat pentru scurt timp, iar apoi procesul s-a derulat cu el în stare de libertate
Cum a furat banii asociațiilor de proprietari
Vasile Alin Mandache s-a angajat la SC Termica SA în anul 2008, primind un post de casier. Conform fișei postului, tânărul din comuna Mitocu Dragomirnei avea ca atribuții de serviciu, printre altele, și încasarea banilor de la asociațiile de proprietari, bani pe care trebuia să îi depună în aceeași zi la casieria centrală sau la ghișeele băncilor.
Când lua bani de la asociații de proprietari, casierul Mandache întocmea, potrivit atribuțiilor de serviciu, chitanțe-monetar, înseriate, în trei exemplare, din care unul rămânea la asociație, iar celelalte două mergeau la casieria centrală a SC Termica. Pentru fiecare sumă depusă la bancă, i se elibera o chitanță de depunere pe care era consemnat numele asociației de proprietari în contul căreia se făcuse plata, iar exemplarul original era trimis la asociație, iar restul documentelor ajungeau la casieria societății de termoficare.
După aproape doi ani de serviciu, explică anchetatorii, tânărul casier s-a decis să „împrumute” din banii asociaților de proprietari. Activitatea sa infracțională se împarte în două etape.
„În perioada 24.03.2011 – 10.10.2011, cel în cauză și-a însușit din gestiune suma totală de 282.200 de lei, banii fiind încasați de la asociațiile de proprietari nr. 52, 50, 74, 89, 17, 34, 69 Arcul și Măgura”, se arată în actul de sesizare a instanței.
Pentru a-și acoperi neregulile, Vasile Alin Mandache nu a depus mai multe documente, iar pe altele le-a măsluit, trecând sume mult mai mici decât cele încasate și falsificând semnături ale reprezentanților asociațiilor de proprietari ori ai societății de termoficare.
Același Vasile Alin Mandache este acuzat și că „în perioada 01.09.2010-22.09.2011, a folosit în interes personal banii încasați de la asociațiile de proprietari nr. 17, 52 și T3”.
Banii cu pricina i-a depus în conturile SC Termica SA cu diferite perioade de întârziere, societatea calculând pe numele asociațiilor penalități de întârziere.
Și de această dată, Mandache s-a folosit de documente falsificate, pe care trecea date ulterioare celor reale.
Casierul cheltuia banii la păcănele, iar asociațiile de proprietari erau amenințate cu debranșarea
Toată povestea a ieșit la iveală după ce conducerea Termica a avertizat mai multe asociații că riscau să nu beneficieze de încălzire în acea iarnă din cauza datorilor, iar reprezentanții unora dintre acestea au raportat că au plătit la timp.
Tânărul din Mitocu Dragomirnei nu avea acum câțiva ani nici un bun pe numele său, astfel încât anchetatorii nu au avut pe ce să pună sechestru asigurător, în vederea recuperării prejudiciului.