O casieră de la o casă de schimb valutar din Gura Humorului a fost înșelată cu 2.600 de euro prin metoda șmen. S-a întâmplat ieri, în plină zi, în jurul orei 15.10, casiera alertând poliția aproximativ jumătate de oră mai târziu.
La acea oră, în casa de schimb valutar a intrat un individ care a încercat să dea impresia că nu este român, vorbind o engleză stâlcită. El i-a spus casierei, Otilia D., în vârstă de 26 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, că vrea să schimbe în lei suma de 5.000 de euro. După metoda șmen, i-a întins acesteia suma împărțită în numeroase bancnote de către 5, 10 și 50 de euro, cu un minus de 50 de euro. La numărătoare casiera a sesizat că bărbatul i-a dat doar 4.950 de euro, solicitându-i și restul sumei. Amabil și cerându-și scuze, acesta a tras sertarul mobil, numărând din nou banii. La această a doua numărătoare, individul necunoscut a „tras” o parte din bancnote cu mâna stângă, băgându-le în buzunar, după care cu mâna dreaptă a scos cei 50 de euro lipsă și i-a adăugat la teanc. Convinsă că acum suma este corectă, casiera nu a mai numărat banii și i-a înmânat individului echivalentul în lei al celor 5.000 de euro.
Ulterior avea să realizeze că în teancul în care era convinsă că sunt 5.000 de euro se mai găseau doar 2.400 de euro.