„Musafiri”

Case sparte de hoți, la Adâncata și Ilișești



Două spargeri de locuințe au fost reclamate la poliție în cursul zilei de luni, una dintre fapte petrecându-se pe raza comunei Adâncata, cealaltă la Ilișești.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, Costel G., în vârstă de 57 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția că, în perioada 30 ianuarie -7 februarie a.c., persoane necunoscute i-au spart ușa de la intrarea în casa situată pe raza comunei Adâncata și i-au sustras mai multe bunuri (un aparat de sudură, iar dintr-o cameră a locuinței circa șapte litri de afinată, băutură ce era păstrată într-o damigeană din sticlă), prejudiciul fiind estimat la circa 1200 de lei.
Alexandru I., de 35 de ani, din Ilișești, a reclamat că din casa sa i-au fost sustrase bunuri de aproximativ 2000 de lei (25 cutii de gresie și faianță, zece cutii parchet melaminat de culoare crem, în suprafață totală de circa 30 de metri pătrați, o roabă folosită în construcții de culoare verde, un pistol spumă poliuretanică și trei tuburi cu spumă, trei bidoane din plastic cu capacitate de cinci litri fiecare, cu afinată de casă, o trusă scule de culoare roșie, cu nouă sertare, un scaun pliant cu spătar, de culoare verde, ambalat în husă, o sacoșă de culoare albă din plastic, care conținea mai multe scule de zidărie).
„În ambele cauze a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, precizează IPJ Suceava.



Recomandări

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure

Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede
Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede