– Peste 70 de suceveni au solicitat deja să cumpere locuințe ANL cu credit ipotecar
Sucevenii care au până în 35 de ani și își doresc să aibă o locuință proprie pot opta pentru construirea acesteia prin ANL, dacă sunt dispuși să facă un credit ipotecar.
Primarul Ion Lungu a anunțat ieri că în urma discuțiilor cu conducerea Agenției Naționale pentru Locuințe, s-a stabilit ca o serie de reprezentanți ai instituției să vină la Suceava pe 7 iulie, pentru a prezenta în detaliu modalitățile de achiziționare a locuințelor ridicate de ANL, cu credit ipotecar.
Dacă până acum se vorbea numai de blocuri ANL construite cu credit ipotecar, oferta s-a diversificat, tinerii care își fac credit pe 20-25 de ani putând opta și pentru construirea de case cu mansardă.
Atât blocurile ANL, cît și casele ridicate în regim ipotecar vor fi amplasate în zona Metro, unde Primăria Suceava deține patru hectare de teren.
Pentru a beneficia de locuințele ANL ridicate prin credit ipotecar este necesară respectarea unei anumite proceduri, de la completarea formularelor de înscriere, până la obținerea creditului și încheierea contractelor de construire.






