Ministerul de Interne a prezentat recent în dezbatere publică câteva propuneri de modificare a Legii privind Statutul polițiștilor. Două măsuri sar în ochi, una bună, alta stupidă.
Prima: polițiștii răniți sau uciși în acțiune vor primi (familia în cazul celor decedați) despăgubiri cuprinse între 6000 și 20000 de euro și asistență juridică gratuită. Sumele în sine sunt discutabile (cum evaluezi viața unui polițist?), dar principiul este bun: vreau să știu că polițistul care riscă să intervină în situații periculoase se simte ceva mai protejat. Pe vremea când erau încă militari, un sergent de țară mi-a făcut următoarea demonstrație: dacă se întâmplă ceva și e nevoit să scoată pistolul, urmează luni întregi de investigații asupra sa. Dacă rănește pe cineva, respectivul îl dă în judecată și instituția nu plătește avocați, iar dacă el e rănit sau moare, pensia de invalid sau pentru urmași era o bătaie de joc. Așa că omul îmi spunea sincer: dacă se întâmplă ceva, mă fac nevăzut, iar dacă mă atacă vreun hoț surprins de mine, arunc pistolul în șanț. Măcar cu noile modificări, polițiștii fricoși nu mai au atât de multe argumente după care se pot ascunde.
A doua măsură prevăzută în proiectul ministerului: polițiștii care nu au case vor primi o indemnizație de 50% din salariu dacă își cumpără sau construiesc o locuință. Este un exemplu de gândire ceaușistă asupra funcției publice: îl legi pe om de serviciu dându-i casă. Dacă vrem ca polițiștii să aibă case, atunci să le dăm salarii mai mari și își pot cumpăra ca toata lumea, de pe piața liberă. De unde ideea că polițiștii au nevoie de case mai mult decât doctorii, profesorii, ziariștii, țăranii sau tâmplarii? Casele sunt un bun privat și fiecare trebuie să se ocupe să își cumpere una. Însă ideea provine dintr-un substrat neliberal adânc înrădăcinat în societatea românească: suntem cu toții egali, dar unii sunt mai egali decât alții, în virtutea funcției. Dacă ar putea, tot românul și-ar vota privilegii. Nu degeaba cei care au mai multe de spus în societate, parlamentarii, au și cele mai multe privilegii.
Dinozaurii de la Interne îl duc acum de nas pe ministrul no name în funcție și încearcă să creeze un nou privilegiu de funcție. În capul lor, meseria ar deveni mai atractivă și corupții mai rezistenți la corupție dacă sunt ajutați să își ia case. De fapt, un polițist de al cărui post depinde și situația sa locativă va fi un animăluț la bunul plac al șefilor mai degrabă decât un apărător al legii. Iar principiul în sine este unul prost: piața imobiliară este una liberă și ar trebui să concurăm cu toții acolo în virtutea câștigurilor, nu în virtutea funcției. Destul că demnitarii s-au procopsit cu vilele de la stat, iar generalii din armată și poliție au golit Bancorex-ul prin credite preferențiale pe vremea când un civil amărât nu știa ce este acela un credit imobiliar.
Credeam că odată scăpați din etapa sălbatică a tranziției, odată ce creditul a ajuns să fie la dispoziția clasei mijlocii, asemenea gândire de animal de pradă se termină. Nici pe departe. Un ministru tânăr și un liberal declarat face ce făcea și tovarășul Burtică în anii `80: dă case de la ”întreprindere”.
