Căscatul se transmite mai frecvent și mai rapid între persoanele apropiate, indiferent că este vorba de prieteni, rude sau cupluri, relatează corriere.it. După cum bine se știe, căscatul este contagios. Este suficient ca o persoană să înceapă să caște, pentru ca reacțiile să fie imediate. Până acum nu s-a demonstrat că acest căscat se transmite mai frecvent și mai rapid între persoanele apropiate, fie ei prieteni, rude sau cupluri. Prima dovadă care susține că transmiterea căscatului ar fi o formă de „contagiere emotivă” este furnizată de un studiu realizat de Ivan Norscia și Elisabetta Palagi, de la Universitatea din Pisa.
„Căscatul spontan, „nesolicitat” de alte căscaturi, este un comportament antic, prezent încă de la Osteichthyes, peștii osoși, care ne populau planeta în urmă cu 200 de milioane de ani. În funcție de grupul animal în care se află, căscatul poate indica stres, plictiseală, oboseală sau semnalează o schimbare de activitate, de exemplu de la somn la trezire sau invers”, a explicat Elisabetta Palagi.
„O analiză statistică bazată pe modele lineare mixte a demonstrat că prezența și frecvența «contagierii» nu este influențată de diferențele de context social sau de modalitățile de percepție, nici de diferențele de vârstă, și nici de sex sau naționalitate. Această contagiere este influențată de calitatea relației ce leagă persoana care cască de aceea care reacționează. Studiul a demonstrat o tendință clară: contagierea este maximă între rude sau cupluri și se diminuează progresiv între prieteni, cunoștințe și necunoscuți. Și timpul de reacție este mai mic în cazul rudelor, iubiților și prietenilor, decât în cazul cunoștințelor și al necunoscuților”, a precizat, la rândul său, Ivan Norscia. În plus, această ipoteză este susținută și de date neurobiologice.
