Statistici

Căsătoriile în scădere, divorțurile în creștere, în județul Suceava



Numărul cuplurilor care și-au pus pirostriile a scăzut, în 2008, cu aproximativ zece la sută, față de 2007, în timp ce divorțurile au crescut cu aproape același procent, reiese din analizele realizate de Direcția Județeană de Statistică Suceava. Conform cifrelor statistice, anul trecut, în județ au fost oficiate 5.170 de căsătorii, în scădere cu 494 față de anul 2007. În privința divorțurilor, în 2008 au fost desfăcute 1.348 de căsătorii, cu 101 mai multe față de anul 2007.
Numai în luna decembrie a anului trecut au fost înregistrate 115 divorțuri, față de doar 100 în ultima lună a anului 2007. În schimb, în aceeași lună, ofițerii de stare civilă au încheiat 164 de căsătorii, față de peste 200 în decembrie 2007.
În sălile de judecată, persoanele care cer divorțul invocă cel mai adesea drept motive plecarea unuia dintre soți în străinătate ori violențele intrafamiliale.
Pe parcursul anului trecut, cele mai multe cereri de divorț s-au înregistrat la Judecătoria Suceava. Magistrații de aici au avut de judecat 692 de cazuri de divorț, iar de la începutul acestui an alte peste 80 de cupluri și-au exprimat intenția de a se separa. La polul opus se află Judecătoriile din Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei (puțin peste 150 de cazuri fiecare), sucevenii din zona de munte a județului părând a forma cupluri mai trainice.
Natalitatea se menține ridicată
În ciuda acestei situații, natalitatea se menține ridicată. Conform analizelor Direcției Județene de Statistică Suceava, anul trecut în județ s-au născut 8.607 copii, cu 294 mai mulți față de anul 2007. În ceea ce privește mortalitatea, anul trecut s-au înregistrat 7.350 de decese, cu 84 mai puține decât în anul precedent.
Tendința de creștere a natalității și menținerea relativ constantă a ratei mortalității au determinat în anul 2008 un spor natural pozitiv de 1.257 persoane, cu peste 30% mai mare decât cel din anul 2007.



Recomandări

Înșelăciunile, printre puținele tipuri de infracțiuni care sunt în creștere. Escrocii din online prosperă și sunt foarte greu de prins

Înșelăciunile, printre puținele tipuri de infracțiuni care sunt în creștere.  Escrocii din online prosperă și sunt foarte greu de prins
Înșelăciunile, printre puținele tipuri de infracțiuni care sunt în creștere. Escrocii din online prosperă și sunt foarte greu de prins

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru