Inițiativă

Căsătorii de o zi, de Ziua Îndrăgostiților



– Tinerii PD vor monta un cort de căsătorii în centrul Sucevei și vor împărți certificate de căsătorie valabile 24 de ore, marinari de pluș și ursuleți cu inimioare
Tinerii îndrăgostiți din municipiul Suceava vor putea să își unească destinele, cu acte în regulă, dar valabile numai pentru 24 de ore. Ideea căsătoriilor de probă aparține membrilor de la organizația de tineret a PD, care au obținut de la Primăria Suceava autorizație pentru amplasarea unui cort de 12 metri pătrați pe esplanada Casei de Cultură, în centrul municipiului Suceava, în data de 14 februarie.
Cortul respectiv va fi utilizat la oficierea căsătoriilor tinerilor îndrăgostiți, care, cel puțin pe durata sărbătorii de Sf. Valentin, vor putea fi soț și soție.
Cortul căsătoriilor de probă va fi deschis între orele 12.00 – 18.00, timp în care tinerii PD-iști vor opri tinerele cupluri din zona centrală și din parcuri, pentru a le dărui marinari de pluș și ursuleți cu inimioare, precum și invitații la discotecă.
“Este o inițiativă care vine în întâmpinarea dorinței tinerilor de a sărbători această zi, a îndrăgostiților, prin evenimente speciale. Celor care vor veni la cortul căsătoriilor le vom oferi certificate de căsătorie valabile 24 de ore, chiar și inelușe, ca totul să fie cât mai aproape de ce se întâmplă în realitate. La finalul zilei îi așteptăm pe toți la discotecă, la Office, de la ora 20.00, intrarea fiind gratuită”, a declarat președintele organizației de tineret a PD, Lucian Harșovschi.



Recomandări

Tutti frutti… cu dragoste (43). „Dihania din casă”

Ziua în care s-au împlinit 170 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu, marcată la Suceava prin evenimente culturale impresionante

Ziua în care s-au împlinit 170 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu, marcată la Suceava prin evenimente culturale impresionante