Nu este bucurie mai mare pentru un preot de mir decât să-și vadă tinerii enoriași pășind în biserică pentru a primi, după rânduiala creștinească, Taina Cununiei. Cu regret constatăm însă că acest moment, de o însemnătate crucială în viața unui cuplu, suferă o vizibilă desacralizare.
Ferindu-ne de ispita generalizării, observăm cum foarte mulți tineri nu reușesc să se ridice la înălțimea teologică și morală a Căsătoriei creștine. Evenimentul nupțial este valorizat exclusiv sub aspect organizatoric și monden, elemente care, din păcate, nu se pot estompa nici măcar după ce se trece pragul în spațiul sfânt al bisericii. Jubilație lumească, fotografii, toalete de lux, fericire bahică uneori, agitație și veleități estetice.
Aceasta este imaginea pe care o avem de multe ori la oficierea slujbei. Unde este, însă, perspectiva spirituală pe care Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii o reflectă atât de adânc atunci când vorbesc de Taina Nunții, făcând-o vrednică de analogia unirii dintre Hristos și Biserică?
Bucuria este, desigur, firească într-o astfel de împrejurare. Doar că izvorul ei nu este întotdeauna cel care ar trebui să fie. Pe acest considerent, să nu uităm că Taina Căsătoriei creștine are rădăcini euharistice. Dacă reconstituim tradiția liturgică, vom vedea că Nunta era integrată Sfintei Liturghii (nu exista o rânduială propriu-zisă a Tainei), iar mirii se cuminecau în bună cuviință creștinească, după ce, bineînțeles, se învredniciseră prin post și prin cercetarea duhovnicului. Abia după acest moment culminant al slujbei, li se dădea să guste din Paharul de obște, „ca semn al bucuriei ce decurgea din unirea tinerilor cu Hristos euharistic”. Aceasta este, de fapt, semnificația practicii, trunchiate astăzi, a înfruptării din paharul și pâinea binecuvântate. Euharistia transforma noua familie în membră deplină a marii Familii eclesiale, a Trupului lui Hristos. În felul acesta, dobândind un profund sens creștin, căsătoria tinerilor respectivi era „după Domnul, și nu după poftă” (Sfântul Ignatie al Antiohiei).
Este de la sine înțeles că o astfel de readucere a Nunții în strânsă legătură cu Sfânta Liturghie și cu Sfânta Împărtășanie trebuie să aibă susținerea unei slujiri catehetico-pastorale continue. Inutil să mai descriem acel vid comunicativ creat de situațiile în care preotul îi întâlnește pe miri, pentru prima dată, la însăși oficierea slujbei din biserică. De aceea, credem că deloc lipsit de eficiență pastorală ar fi un program de întâlniri, stabilit de comun acord, între preot și tinerii care au hotărât să se căsătorească. Un asemenea dialog poate constitui o minimă inițiere în semnificațiile moral-religioase ale Nunții creștine.
Liturghia euharistică, înțeleasă și asumată în profunzimea ei duhovnicească, are potențialul de a-i învăța pe tineri trăirea ortodoxă autentică. Ei vor ști astfel că viitoarea lor familie trebuie să se hrănească spiritual tot din Euharistia Bisericii. Atunci, sintagma deosebit de sugestivă „Hristos în familie”, consacrată de un vrednic ierarh al Ortodoxiei românești, își va găsi justificarea și plinătatea.
(Pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)
