Persoanele căsătorite sunt expuse unui risc de obezitate de cel puțin două ori mai mare decât persoanele celibatare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii greci, informează dailymail.co.uk.
Oamenii spun de mult timp că mariajul conduce la automulțumire, însă abia recent cercetătorii au descoperit mecanismul prin care fericirea poate duce la un exces de grăsime în zona taliei și chiar la obezitate.
Potrivit unui studiu recent, bărbații căsătoriți sunt de trei ori mai expuși riscului de a suferi de obezitate abdominală comparativ cu bărbații celibatari. La rândul lor, femeile căsătorite sunt de două ori mai expuse în fața aceluiași risc, comparativ cu femeile celibatare.
The Hellenic Medical Association for Obesity a ajuns la concluzia că obezitatea abdominală reprezintă cea mai gravă dintre afecțiunile cu care se confruntă persoanele căsătorite, în urma unui studiu efectuat pe un eșantion de 17.341 de persoane, cu vârstele cuprinse între 20 de ani și 70 de ani.
„Data viitoare când vă întrebați ce cadou de nuntă să le cumpărați unor prieteni, poate că un curs pentru slăbit ar fi o idee bună”, a declarat Dimitris Kiortsis, președintele asociației elene, pe 20 martie, cu ocazia prezentării concluziilor acestui studiu la Atena.
Cercetătorii greci au pus tendința de îngrășare a cuplurilor căsătorite pe seama timpului îndelungat petrecut împreună de cei doi parteneri de viață mâncând în fața televizorului. În plus, diminuarea apetenței sexuale, care apare în cazul multor cupluri căsătorite, reduce numărul caloriilor arse în timpul actului sexual, conducând astfel la îngrășarea celor doi parteneri de cuplu.
În plus, cuplurile căsătorite obișnuiesc să comande de la restaurantele de tip fast-food într-o proporție mult mai mare decât persoanele celibatare și practică mult mai puțin sport comparativ cu perioada de dinainte de căsătorie.
Persoanele necăsătorite petrec mai mult timp făcând sport pentru a avea o alură fizică atractivă, care să îi ajute să își găsească un partener. „Însă după ce se căsătoresc, renunță la aceste obiceiuri. Nevoia de a «vâna» un partener se reduce considerabil”, consideră Dimitris Kiortsis.
Însă nu toate veștile sunt proaste pentru cuplurile căsătorite. Stresul și anxietatea sunt considerabil reduse în cazul cuplurilor cu un mariaj fericit. Persoanele căsătorite fumează mai puțin, iar apetitul lor crește.
În 2009, potrivit unui alt studiu, aproximativ 22% dintre femeile căsătorite s-au îngrășat în primele 12 luni de la căsătorie, luând în greutate, în medie, 9,5 kilograme.
Mai bine de jumătate dintre cele 3.000 de femei căsătorite participante la acest studiu au declarat că, imediat după căsătorie, au simțit că nu mai aveau nevoie să-și facă griji pentru felul în care arată.