Căsătoria… între Iad și Rai (VI)

Motto. Bărbatul vânează femeia, până când ea… îl prinde!
Motive.” El se căsători cu ea, fiindcă o iubea. Ea îl iubea, fiindcă se căsătorise cu ea.” (Jean Paul). Rateu. ”Diavolul însuși, pentru a se pocăi, se căsători. Mai târziu, trecându-i pofta, voi să devină iar diavol: dar nu-i crescură la loc nici ghearele, nici părul și nici coada… numai coarnele.” (Jean Paul). Castitate. ”Castitatea este cea mai bogată, unica comoară a femeilor și totuși cea mai mare parte din ele o lasă, în final, să le fie furată”, – observa cineva, într-o societate. „Pentru că e foarte greu, totuși, să păstrezi la infinit o comoară ce-și pierde valoarea în timp și a cărei cheie o poartă, inevitabil, numai bărbații” – răspunse o doamnă trecută prin viață. (Balzac)
Amnezie. 1.Pe Net circulă o zicere creditată a fi „fraza anului” și atribuită unui laureat al Premiului Nobel pentru medicină. Nu-i pot certifica „paternitatea”, dar o transcriu: „În lumea actuală se investește de cinci ori mai mult în medicamente pentru virilitatea masculină și silicoane pentru femei decât în vindecarea teribilei maladii Alzheimer. Din această cauză, în câțiva ani vom avea bătrâne cu bustul mare și bătrâni cu penisul tare. Dar niciunii nu-și vor aduce aminte la ce servesc. 2. Unicul ei avantaj ar putea fi acela că te ajută să te bucuri repetat de lucruri deja văzute, gustate, trăite, consumate. Ne-am putea astfel consola cu speranța că și bătrânețea poate avea bucuriile ei, dacă nu am fi suficient de realiști pentru a observa că pentru a „orgasma” – iertare, nu eu am inventat îndoielnicul verb – nu e suficientă dorința, voința, memoria regăsită…
Amor.1. Un lucru chior, suspinau străbunicile noastre. „Un lucru foarte mare!”, conform panseului dăruit de Costel, neuitatul personaj al lui Ion Băieșu – interpretat magistral, în popularul serial TV de regretatul Octavian Cotescu – , iubitei sale Tanța, pe terasa restaurantului gării din Lehliu. Că scenariul dramei din amor rămâne neschimbat la noi de două veacuri ne dovedește și aventura nefericitului A. Hrisoverghi (1811-1837), autor al unei singure poezii – „Odă ruinelor Cetății Neamțu” – un Adonis timid, cultivat și inteligent. Înamorat „lulea” de grațioasa Catinca, fiica vornicului Dimache (el însuși scriitor la gazetă), dar și – vai! – soția nemângâiată a prozaicului Iordachi Beldiman (culmea, unul dintre fiii poetului Beldiman), cu care această femeie „tânără, frumoasă, cu o închipuire vie” se căsătorise, naivă, „doar din iluziunea copilăroasă că-l va putea poetiza după simțirea ei”. V-ați prins, cred, că a fost de ajuns ca tânărul poetastru să-i șoptească, la o serată, neglijatei Catinca admirația lui pentru buclele ei blonde, ca tânăra să-și taie o șuviță și să i-o trimită, prin slujnica ei de încredere. Ba chiar să-l încurajeze, fățiș, în bilețelul parfumat anexat: „Iubește-mă, fii norocit!”. Ați ghicit că, la prima lor întâlnire între patru ochi, ea îi permite tânărului înfierbântat „să-i sărute întreg părul ei frumos, precum și, cu de-amăruntul (!?), întreg trupul ei cel voluptos”. Ei bine, ce urmează în actele următoare e demn de povestirile medievale ori măcar de piesele lui Caragiale. În ziua fatidică, bănuitorul soț pretextează că pleacă la moșie, la țară, dar se întoarce la vreme pentru a surprinde flagrantul. Intră în iatac, încredințat de mișelia bănuită de „întârzierea deschiderii ușii”, dar nu o vede decât pe infidela lui consoartă, pe care „așa aproape dezbrăcată cum era, o scoase afară, o puse în trăsură și o trimise cu poruncă grea la părinții ei”. Nu înainte de a o dojeni: „L-ai mâncat fript pe bietul băiat! Ieși, păcătoaso, piei pe veci din ochii mei!”. După care, ridicând pe bietul Hrisoverghi – care sărise, înspăimântat, pe fereastra de la etaj – „mai mult mort, pe prostiri (cearșafuri) îl duse în camera de culcare, de unde el se azvârlise, și-l îngriji cu cea mai creștinească solicitudine. Nu fu însă posibil să-l scape, căci i se dislocase toate oasele din închieturi și i se frânse șira spinării”. Nu-i așa că vă podidește plânsul, ca la o nouă telenovelă? Oricum, ar merita reținut că asistăm la o premieră (cu caracter de excepție) în istoria adulterului de tip balcanic, pasional: soțul încornorat compătimește și încearcă să-l salveze pe intrus, pe perturbatorul ordinii conjugale. Dar asta se petrecea – ca să nu vă faceți iluzii! – pe la 1837… 2. ~ (telepatic). „– Elizabeth, vei putea ca în fiecare zi la ora asta,12, să-ți privești ceasul și să-ți imaginezi intens că te îmbrățișez?/ – Da./ – O vei face sigur, pentru mine?/ – Daaa…” (Mickey Rourke și Kim Basinger în „9 săptămâni ½”, 1986).
Andropauză.Stare fiziologică specific masculină, care vine să întărească (mă rog…), prin ricoșeu, o seculară constatare: nu există și nu va exista dreptate pentru femei. Iubiri. Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulțumește…Cum? O contabilitate de zile când iubești și zile când nu iubești, ca pe urmă să închei bilanțul și să vezi dacă în total ai iubit sau nu? A cuceri? Mi-e milă de o femeie care se lasă cucerită, care are sentimentul că e un obiect urmărit, încolțit, aparținând celui ce l-a cucerit…O femeie nu aparține, ca un obiect casnic, nici nu se cucerește ca un vânat…O femeie iubește sau nu. O fericire pe care nu o poți gândi durabilă nu e fericire și, încă o dată, fără certitudine nu poate fi în lume nici adevăr, nici frumusețe. Va veni o vreme când amorul va dispărea, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine știe?” (Camil Petrescu).