Căsătoria (7)



Motto. Celibatarul este acel individ care a ratat ocazia de a fi nefericit și șansa de a face nefericită o femeie.
Fund.1. Căsătoriile – tot mai la modă, încât cred că mâine vor deveni banale (sper că nu și obligatorii!) – între homosexuali au (cel puțin pentru mine) meritul că elimină replica feminină, de plictis conjugal, a cuplurilor heterosexuale: păi, tu atâta știi: să te întorci cu fundul și să începi să sforăi… O căsătorie în premieră pentru Mexic – unde tocmai s-a votat „legea vieții în comun” – s-a petrecut între Jorge (economist) și Antonio (jurnalist), ultimul dintre ei (ori ultima, că n-am de unde ști – transatlantic – care din cei doi o fi partea activă…), subliniind, mândru, că țara lor e a doua republică sud-americană, după Argentina, care admite asocierea poponarilor. Sper că – după atâtea interviuri și blitzuri – cei doi fericiți miri, flămânzi, au avut șansa de a se retrage în intimitate. Cât să ”îmbuce” și ei, bieții, ceva… 2. Fund. Cel mai bine împărțit – și împărtășit – lucru din lume.
Fustă. Vom asista, oare, la dispariția acestui articol vestimentar ce definește – între atâtea alte semne și simboluri specifice – femeia, feminitatea? O fierbinte – cum altfel? – dezbatere tematică s-a desfășurat (de ce nu mă mir?) în Franța. Participau doamne politiciene de rang înalt („când vorbesc în Parlament, renunț la fustă, pentru a fi scutită de remarcile acide ale masculilor frustrați, evident că toți… din Opoziție!”), dar și eseiști, sociologi, haut couture-iști. La aproape 50 de ani după „explozia” minijupei, se pare că asexuatul pantalon își ia o revanșă istorică. De fapt, nădragii sunt cu mult mai sexy (de vreme ce ei relevă mai bine frumusețea unui trup feminin frumos proporționat, ale cărui eventuale imperfecțiuni o fustă bine croită le-ar putea mai bine masca). Sondajele relevă că și liceencele preferă pantalonii, de vreme ce „colegii ne insultă, umilesc, încearcă să ne pipăie…”. Vai de mine, dar unde-s adolescenții de odinioară, care se îmbujorau la vederea unui genunchi evadat de sub tiv, identificând Paradisul cu norocul de a putea arunca o privire sub fustița colegei de bancă?… Adolescentele mărturisesc că preferă soluția de compromis reprezentată de pantalonii scurți – shorts – care le pun în evidență calitățile, dar le dau și siguranță, prin curea și nasturi… Speculând deruta, anumite asociații – cum ar fi „Fuste pentru Bărbați” –, dar și celebri creatori de modă propun, dimpotrivă, „universalizarea, bisexualizarea fustei”: între ei designeri precum M. Jacob ori J.P. Gaultier, care, pornind de la kiltul scoțian, ne invită să descoperim „plăcerea mângâierii brizei de-a lungul picioarelor bărbătești, păroase”… Măi, să fie… Mă abțin de la acest vot. Inclusiv din pricină că mi-am amintit gluma relevând uimirea unui turist care, văzând într-un pub scoțian un singur bărbat ce nu purta tradiționalul kilt, ci pantaloni, a primit următoarea explicație, șoptită discret: – Ăsta e… homosexual!
Gafă.„– Alo? Eu sunt, iubito. Tocmai am avut un flash-back extrem de picant: ai cu adevărat niște fese superbe! – Mulțumesc, sunt flatată. Dar… tocmai vorbesc cu ambasadorul american, cu directorul Amnesty și cu subsecretarul de stat. Iar telefonul este cuplat pe difuzor…” (Colin Firth și Renee Zellweger vorbind la telefon în „Bridget Jones: vârsta rațiunii”, 2004 ).
Goi.Goliciunea nu înseamnă în principal a nu ascunde nimic, a lăsa totul vederii altuia, ci implică în primul rând să anulezi, să exilezi nu doar hainele, ci mai ales cuvintele, acum devenite de prisos: corpurile îndrăgostiților vorbesc destul unul altuia: timid, bănuitor și emotiv la început, apoi convingător în această rară regăsire a copilăriei simple și curate pe care o poate prilejui doar iubirea dăruită și împărtășită.
G.P.S.Unica voce feminină de care toți bărbații ascultă – necondiționat – atunci când vor să găsească drumul drept.
Grijuliu(în exces, cred…). Un soț îl întreabă, sincer îngrijorat, pe medicul familiei, care anume maladie ascunsă a soției l-a determinat pe medic să-i prescrie acesteia o cură de 3 săptămâni la băile din celălalt colț al țării. „Doamna e perfect sănătoasă – îi șoptește, discret, doctorul – dar dumneata ai, cu siguranță, nevoie de nițică liniște”…
Haine. „O femeie îmbrăcată (J. Baudrillard): ești obligat s-o privești, ți se interzice să o atingi. O femeie dezbrăcată: ești obligat să o atingi, dar adeseori… ți se interzice să o privești.”
Iapă. Un lingvist oarecum amator – de aici și rezerva, prudența subsemnatului – susține că „văduvă” ar proveni din cuvântul sanscrit „vadawa”, care înseamnă „iapă”. Aș avea cel puțin trei argumente – evident, subiective, numai aparent disparate – în sprijinul acestei presupuneri:primul este strict lingvistic (arhaismul românesc „vădană”, ciudat de apropiat de presupusa origine). Al doilea se nutrește din realitatea istorică: longevitatea – inclusiv fiziologică – a femeilor a fost și este superioară celei masculine, bărbații fiind secerați de războaie, boli, efortul de a asigura traiul și securitatea familiei. În fine – aici e doar o impresie, o emoție – îmi amintesc de ura, patima, pofta reprimată și, în final, plăcerea cu care bărbații frustrați ai unei comunități conservatoare și izolate (cea cretană) au jertfit-o, în public, ritual, pe „iapa” focoasă devenită prea tânără văduvă, sacrificiu magistral redat în neuitatul film „Zorba”…
Portjartier.Vetust articol vestimentar feminin (pe naiba: abia acum – când nu mai e comun, obligatoriu – el trebuie cumpărat, ca articol scump, de lux, de „moft erotic” –, bașca efortul de a o convinge pe „ea” să-l îmbrace așa, doar de dragul tău…). Dispariția lui – în favoarea ciorapilor-chilot – a contribuit, parțial, la falimentul sălilor de cinema de cartier.



Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant
„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant