Investițiile în Casele Polone din localitățile județului Suceava au fost și sunt o preocupare permanentă a deputatului Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România. Comunitatea care beneficiază deja de aceste obiective sau care va avea acces la aceste clădiri odată cu finalizarea lor, indiferent că este vorba de polonezi, români, ucraineni sau germani, crede că este un mare pas înainte în crearea unor condiții decente pentru derularea unor manifestări cultural-sociale sau distractive.
Ultimul proiect de acest gen este Casa Polonă de la Pleșa, o investiție extrem de ambițioasă. Lucrările au demarat de câteva luni, iar la final va fi vorba de o clădire aerisită și modernă, cu sală de spectacole și cinci camere de cazare, cu o suprafață de aproximativ 600 mp. Valoarea Casei Polone de la Pleșa este de peste 16 miliarde de lei vechi, sumă care include și TVA-ul.
În curs de realizare este și Casa Polonă de la Solonețu Nou, o investiție de peste un milion de euro, realizată integral cu fonduri din Polonia.
„Este absolut obligatoriu ca populația să beneficieze de condiții de trai cât mai decente. Acolo unde a existat posibilitatea, am făcut tot ce se poate pentru moderniza sau pentru a ridica clădiri noi, de care să beneficieze întreaga comunitate locală. În fiecare an am început investiții în Casele Polone din diferite localități ale județului Suceava, iar acest lucru îl vom continua și în viitor”, a arătat deputatul Ghervazen Longher, candidat din partea Uniunii Polonezilor din România pentru un nou mandat în Parlament.
În afara celor două obiective aflate în construcție mai trebuie amintite alte două localități unde Casele Polone au suferit modernizări importante. Este vorba de Casa Polonă de la Păltinoasa și Casa Polonă de la Cacica.
Pe lista scurtă a deputatului Ghervazen Longher se află și Casa Polonă de la Moara, iar pe termen lung se preconizează investiții în Casa Polonă de la Suceava.
Ghervazen Longher candidează pentru un al patrulea mandat de deputat și are în spate o experiență de zece ani în Parlamentul României.
Facilitate
Casa Polonă de la Pleșa, o investiție de peste 16 miliarde de lei vechi
