O casă memorială dedicată militarului român Ion Grosaru, mort în timpul unei misiuni în Irak, în septembrie 2007, a fost inaugurată la finele săptămânii trecute în localitatea natală a acestuia, Păiseni – comuna Cornu Luncii. În muzeul format din două camere și un hol sunt expuse obiecte personale, ținuta militară purtată de erou în timpul ultimei misiuni, decorații și ordine ale Statului Român, ale armatelor SUA și Marii Britanii, primite de familie după tragica lui moarte. De asemenea, o secțiune a casei memoriale este dedicată cărților de poezie scrise de Ion Grosaru în timpul celor două misiuni pe care le-a executat în Irak, cărți pentru care acesta și-a câștigat post mortem renumele de eroul poet.
Cu ocazia inaugurării, care a avut loc sâmbătă, 10 mai, a fost sfințită o placă de granit amplasată pe un perete exterior al casei memoriale și o cruce din granit. Aceasta din urmă fost adusă de la Timișoara de colegii eroului de la Batalionul 32 Mircea. Patru militari, plt. Gabi Flueraș, cap. Dănuț Loghin, cap. Iancu Tacina și soldat fruntaș Costel Tomuș, au venit la Păiseni și timp de patru zile au construit o platformă betonată și au montat crucea în memoria lui Grosaru.
Toate aceste acțiuni au fost susținute de familia eroului, de Asociația Cultul Eroilor Suceava, Primăria Cornu Luncii și Batalionul 32 Mircea „Scorpionii Galbeni” Timișoara.
La slujba de sfințire au participat primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, deputatul Ioan Stan, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Alexandru Rădulescu, reprezentanți ai Centrului Militar Județean Suceava și președintele și prim-vicepreședintele Asociației Cultul Eroilor, col. Neculai Niga, respectiv m.m.pr. Dumitru Davidel, cel care s-a ocupat de pregătirea întregii activități.
Garda de Onoare a fost asigurată de Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.
„Toate persoanele participante au depus coroane de flori, iar cei patru militari timișoreni au primit calde felicitări pentru munca pe care au depus-o pentru ca crucea din granit să ajungă în curtea casei memoriale de la Păiseni”, a arătat Dumitru Davidel.
În septembrie 2007, sublocotenentul Ion Grosaru se afla în misiune de patrulare în cadrul misiunii în Irak, iar TAB-ul cu care se deplasa a trecut peste un dispozitiv exploziv artizanal. TAB-ul a luat foc, iar Grosaru a rămas ultimul în interior, după ce a asigurat evacuarea colegilor. Din păcate, muniția din dotare a explodat și i-a curmat viața lui Grosaru.