„Casa Mea casă de rugăciune se va chema!”

„Și a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Și ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau și pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Nu este, oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” Marcu 11, 11-23
Cele două evenimente amintite de pericopa evanghelică – blestemarea smochinului neroditor și alungarea negustorilor din templu – s-au petrecut după Intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos. Fiul lui Dumnezeu le-a arătat ucenicilor că, deși acel smochin era crescut frumos, nu avea roade. Doar roadele sunt cele care dau dimensiune și consistență vieții unui creștin adevărat. Apoi, Mântuitorul a pregătit templul, alungând de acolo pe cei care doar în aparență slujeau lui Dumnezeu. Vânzătorii de animale și schimbătorii de bani se foloseau de numele lui Dumnezeu și de sfințenia templului nu pentru a se mântui, ci pentru interesele lor mercantile. Ei se îmbogățeau, speculând evlavia celor care veneau la templu. Domnul Hristos a fost foarte tranșant: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema!” Cu Dumnezeu nu se face negoț sau afaceri. Când Îi oferim sufletele noastre, să fim convinși că este cea mai profitabilă afacere.
(Pr. Dumitru Păduraru)