Doi turiști americani au pătruns prin efracție în locuința lui Paul McCartney din Sussex și s-au filmat plimbându-se prin casă și împrejurimi, după care au postat filmulețul pe internet, informează thisislondon.com.
Fanii, care au postat înregistrarea video pe site-ul YouTube, pot fi văzuți în timp ce se plimbă pe proprietatea lui McCartney, râzând nervos în timp ce filmează locuința de trei camere din Peasmarsh, Sussex.
Pe înregistrare se poate auzi o voce de femeie: „Asta este. Asta este casa. Este frumos. Dumnezeule, vom avea probleme”.
O sursă apropiată lui Sir Paul a declarat publicației Daily Mirror că vedeta a fost foarte furioasă și a ordonat luarea unor măsuri de securitate extrem de stricte.
„Macca (McCartney n.r.) este alb de furie. Ar fi trebuit să existe niște măsuri de securitate stricte care să-i protejeze pe el și familia lui, dar perechea asta a intrat direct înăuntru. Din fericire erau inofensivi”, a spus sursa, adăugând: „Chiar nu avea nevoie de un lucru de genul acesta”.
La începutul lunii august, Sir Paul, în vârstă de 64 de ani, a intentat divorț de soția sa, Heather Mills, iar printre motivele invocate a fost „comportamentul nerezonabil” al acesteia.
După trei luni de la anunțul oficial al despărțirii, cei doi, care au împreună o fetiță în vârstă de doi ani, Beatrice, au început să se comporte destul de agresiv unul cu celălalt. Acest lucru s-a întâmplat pe fondul inexistenței unui contract prenupțial, care ar fi protejat averea muzicianului.
McCartney, a cărui avere este estimată la 825 de milioane de lire sterline, ar putea să fie nevoit ca, în urma divorțului, să-i dea lui Mills 200 de milioane de lire sterline.




