O casă din apropiere de Los Angeles, care a fost folosită ca decor în serialul american de televiziune „Batman” din anii ’60, a fost distrusă de flăcări, au anunțat proprietarul reședinței și responsabili ai serviciului de intervenție, citați de AFP.
Reședința, care datează din anii 1920, este construită în stil neogotic și are 21 de camere. Casa era goală și în curs de renovare în momentul în care s-a declanșat incendiul care a distrus-o integral.
Construită în 1929 în Pasadena, la nord de Los Angeles, clădirea a fost utilizată ca decor pentru un număr important de producții cinematografice sau de televiziune, a declarat proprietarul casei, Michael Hammer.
Aproape 80 de pompieri s-au luptat cu flăcările timp de mai multe ore, fără a reuși să împiedice distrugerea totală a casei, are avea o suprafață de 1.440 de metri pătrați și o valoare estimată la circa zece milioane de dolari.
După ce a fost locuința lui Batman, fiind situată, potrivit scenariului, deasupra faimoasei „Batcave”, casa a mai fost utilizată pentru diverse scene incluse în filmele „Rocky V” cu Sylvester Stallone și „Hollywood Homicide” cu Harrison Ford.