Casa Județeană de Pensii Suceava eliberează peste 300 de bilete de tratament



Directoarea CJP Suceava, Camelia Chitul
Directoarea CJP Suceava, Camelia Chitul

Casa Județeană de Pensii Suceava a început eliberarea unei noi serii de bilete de tratament aferente lunii mai 2011. Directoarea CJP Suceava, Camelia Chitul, a spus că în această serie pensionarii au la dispoziție 302 bilete de tratament, plecarea în stațiuni urmând să se facă în perioada 15 – 18 mai 2011. Cele 302 bilete de tratament sunt disponibile în stațiunile Vatra Dornei, Amara, Sângeorz, Techirghiol, Mangalia, Olănești, Saturn, Felix, Călimanesti, Căciulata, 1 Mai, Nicolina și Slănic Moldova. Chitul a precizat că listele cu repartiția biletelor de tratament au fost afișate atât la sediul Casei Județene de Pensii, cât și pe pagina de internet a acestei instituții.
Ea a explicat că persoanele care beneficiază de un bilet de tratament din această serie trebuie să se prezinte la sediul Casei Județene de Pensii până la data de 14 mai 2011, cu biletul de trimitere, formularul în regim special de la medic, în dublu exemplar, buletinul sau cartea de identitate și ultimul cupon de pensie.
„Reamintesc faptul că neprezentarea beneficiarilor care se regăsesc pe listele aprobate, în termen de cinci zile de la afișare, atrage redistribuirea biletelor de tratament către alte persoane. La ridicarea biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului, sau în cazuri excepționale, o altă persoană, desemnată de către titular pe baza unei procure autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear”, a spus Camelia Chitul.