Furt

Casă golită de hoți, până la ultimul cearșaf și până la ultimele scaune



O casă din Dărmănești a fost pur și simplu golită de hoți, aceștia furând cam tot
ce au găsit în interior, de la televizoare, aparat video și până la cearșafuri, perne și pături.
Miercuri, în jurul orei 10.45, Anton B., în vârstă de 53 de ani, din Dărmănești, a sunat la 112 și a anunțat că, în perioada 6-9 mai, când nu s-a aflat la domiciliu, persoane necunoscute i-au spart locuința. La fața locului polițiștii au constatat că în imobil s-a pătruns prin forțarea unui geam, iar din interior lipseau următoarele bunuri: două televizoare, un aparat video, cinci casete video-film, două butelii, un diplomat din piele în care se aflau mai multe acte, două radio-casetofoane, 27 de cearșafuri de pat de culori diferite, șase perne, două plăpumi, 11 pături, o lanternă, două telefoane mobile, fără cartele, trei porți din fier, model rectangular, 16 bare din fier striat, două topoare, două hârlețe, o lopată, un târnăcop, două scaune tapițate cu spătar și un fotoliu mic.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la aproximativ 10.000 de lei.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „furt calificat”, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuți.