La Capu Câmpului

Casă distrusă de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, de la o lumânare



Ce a mai rămas în picioare din casa care a luat foc
Ce a mai rămas în picioare din casa care a luat foc

Un puternic incendiu a distrus casa și anexele unei gospodării din comuna Capu Câmpului, focul izbucnind, cel mai probabil, de la o lumânare. Alarma de incendiu s-a dat sâmbătă dimineață, în jurul orei 4.00. Cel care a sesizat incendiul a fost un vecin al proprietarei, Silvia Ianuș, în vârstă de 64 de ani.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Gura Humorului și Detașamentul Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Capu Câmpului și Cornu Luncii.
Pompierii au găsit un incendiu puternic, deja extins.
Casa de locuit și cele două anexe, corp comun, au ars pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați. În incendiu au pierit trei oi și 10 păsări de curte. Din casă au mai rămas practic doar pereții, însă și aceștia îmbibați cu apă.
„Flăcările au izbucnit din șopronul gospodăriei, cel mai probabil din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă și nesupravegheată”, se arată într-un comunicat al pompierilor militari suceveni.
Pompierii au salvat construcțiile învecinate și 10 păsări de curte.
Vineri seara, proprietara a mers cu o lumânare pentru a închide oile într-o anexă, așa cum obișnuia. Se bănuiește că de la acea lumânare, probabil uitată, ar fi pornit focul.
Femeia le-a declarat polițiștilor că nu are suspiciuni privind cauza incendiului.
Totuși, a fost deschis un dosar penal și se continuă cercetările.



Recomandări