O casă din satul Călimănești-Cuparenco, comuna Șerbăuți, a fost distrusă de flăcări, în noaptea de duminică spre luni.
Incendiul, izbucnit de la jarul sau scânteile provenite din coșul de evacuare a fumului, a fost observat în jurul orei 4:00, la fața locului fiind trimise două autospeciale ale pompierilor din Siret.
La sosirea gărzii de intervenție, incendiul se manifesta la planșeul camerelor de la primul etaj, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.
Pompierii au reușit să stingă flăcările în aproximativ două ore, valoarea pagubelor fiind estimată la 4500 de lei.
„Au ars planșeul a trei camere, pe o suprafață de 20 de metri pătrați, mobilier și aparatură electrocasnică. S-au degradat pereții, tavanul și obiecte de mobilier”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, precizându-se că valoarea bunurilor salvate din calea flăcărilor (casa de locuit și anexele) a fost de circa 100.000 de lei.





