O casă din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de sâmbătă spre duminică, câteva scântei de la un coș de fum necurățat aprinzând acoperișul imobilului.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor la câteva minute după ora 1:00, la fața locului fiind trimise echipaje de la Gura Humorului. La sosirea pompierilor la fața locului, acoperișul casei era cuprins de flăcări pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, existând riscul să fie cuprinsă întreaga locuință.
Pompierii au reușit să limiteze valoarea pagubelor, lichidând incendiul în jurul orei 3:40.
Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30, a avut loc un incendiu și la o magazie de lemne de pe raza municipiului Vatra Dornei.
La fața locului, ardea magazia de lemne pe o suprafață de 100 de metri pătrați și bunurile din interiorul acesteia, 20 de metri cubi de lemn și un ATV.
„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit de la un cablu neizolat corespunzător față de materialele combustibile”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.