Doi indivizi au spart o casă din municipiul Suceava, prinși de poliție, aceștia declarând că au pătruns în interior pentru a se adăposti de frigul de afară. S-a întâmplat sâmbătă noapte, în jurul orei 22.30, o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Suceava sesizându-se că persoane necunoscute au pătruns într-o locuință de pe strada 6 Noiembrie.
În casa care nu este locuită se aflau doi bărbați care, la somațiile agenților de poliție, au ieșit din imobil. Ei au fost identificați în persoana lui Vasile N., în vârstă de 35 de ani, din municipiul București, și Vasile I., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Timișoara.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției, a declarat: „Fiind întrebați cu privire la prezența lor în acel imobil, cei doi au declarat că sunt oameni ai străzii și că au forțat un geam al casei, după care au pătruns în interior, cu intenția de a se adăposti pentru o noapte. În imobil se aflau mai multe bunuri, majoritatea ambalate și împachetate.”
Până ieri, polițiștii nu au reușit să dea de proprietară, continuând ancheta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.