O casă de vacanță din satul Chiril, comuna Crucea, a fost distrusă în mare parte de un incendiu izbucnit ieri, în plină zi. Alarma la numărul de urgențe 112 s-a dat în jurul orei 13.45. La fața locului a intervenit echipajul de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Crucea, iar ulterior și Detașamentul de pompieri Vatra Dornei.
Locuința aparține unei femei din Galați, Angela Gheorghiță, din păcate paguba suferită de aceasta fiind mare.
Incendiul a distrus acoperișul și mansarda casei, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, fiind distruse bunuri de uz casnic, mobilier și materiale textile. De asemenea au fost degradați și pereții casei.
Conform plutonierului adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor, „cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coșului de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile”.
Ar fi vorba, mai exact, de o prelungire improvizată a hornului.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime omenești.