Incendiu

Casa de oaspeți a unei mănăstiri din Dorna Arini, distrusă de flăcări



Două autospeciale de pompieri și un echipaj SMURD au intervenit, vineri după-amiază, în jurul orei 17:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un arhondaric (clădire cu spații de cazare) ce aparține Mănăstirii cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, din satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini.
La fața locului, flăcările cuprinseseră deja acoperișul și încăperile de la parterul clădirii (construită din lemn, cu acoperiș și structură din lemn și învelitoare din tablă), existând pericolul propagării la anexele gospodărești și casele de locuit din imediata apropiere.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul în aproximativ două ore și jumătate, valoarea pagubelor fiind estimată la circa 10.000 de lei.
Cadrele ISU au salvat din calea flăcărilor anexele gospodărești și casele învecinate.
Incendiul, informează pompierii, s-a produs din cauza scânteilor provenite din coșul de evacuare a fumului, coș care era deteriorat.