În grafic

Casa de Asigurări de Sănătate, la zi cu plata către farmacii a medicamentelor subvenționate de stat

Adela Băișanu: „Acest efort financiar are rolul de a respecta angajamentele de plată asumate de Guvernul României cu partenerii internaționali”
Adela Băișanu: „Acest efort financiar are rolul de a respecta angajamentele de plată asumate de Guvernul României cu partenerii internaționali”

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava nu are datorii față de farmaciile cu care se află în contract pentru eliberarea medicamentelor compensate și gratuite către bolnavii din județ. Declarația aparține președintelui director general al instituției, Adela Băișanu, care spune că plățile pentru medicamentele subvenționate de stat sunt în grafic. Într-un comunicat de presă transmis ieri, șeful CAS Suceava a arătat că,în fiecare lună, se decontează consumul de medicamente compensate și gratuite aferent unei perioade de două luni. Ea a explicat că, în conformitate cu prevederile Contractului cadru și Normelor de aplicare a acestuia în 2013, începând cu luna aprilie a acestui an, plata medicamentelor subvenționate eliberate de farmacii se realizează în termen de 90 de zile după depunerea facturilor, spre deosebire de termenul de decontare prevăzut în legislația anului trecut, de 210 zile.
În septembrie, deconturile la farmacii se vor ridica la 16 milioane de lei
Astfel, în luna august 2013 s-au efectuat plăți pentru medicamentele compensate și gratuite eliberate către asigurați în lunile octombrie 2012 și aprilie 2013, în valoare de 16,5 milioane lei. Urmează ca în această lună să se deconteze suma de 16 milioane lei pentru medicamentele subvenționate eliberate în lunile noiembrie 2012 și mai 2013, a precizat Adela Băișanu.
Ea a adăugat că același mecanism de plăți este valabil și pentru medicamentele și materialele sanitare de care beneficiază asigurații înscriși în Programele naționale de sănătate (diabet, oncologie, posttransplant etc.). La acest capitol, CAS Suceava a decontat în luna august a acestui an 6,5 milioane lei (din care cinci milioane lei pentru farmacii și 1,5 milioane lei pentru spitale) pentru consumul aferent lunilor februarie 2013 și mai 2013. În luna septembrie se va plăti consumul aferent lunilor martie 2013 și iunie 2013, în valoare de 5,8 milioane lei (din care 4,6 milioane lei pentru farmacii și 1,2 milioane lei pentru spitale), a completat șeful CAS Suceava.
Adela Băișanu a subliniat că, respectând acest calendar de plăți, în luna decembrie se vor deconta medicamentele compensate și gratuite eliberate către asigurați în lunile februarie 2013 și august 2013, precum și medicamentele și materialele sanitare eliberate asiguraților înscriși în Programele naționale de sănătate în luna septembrie 2013.
“Acest efort financiar are rolul de a respecta angajamentele de plată asumate de Guvernul României cu partenerii internaționali”, a punctat Adela Băișanu.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților