Casă compromisă de flăcările unui incendiu, la Vicovu de Sus



O gospodărie din satul Laura, orașul Vicovu de Sus, a căzut pradă flăcărilor unui incendiu. Evenimentul neplăcut a a avut loc în noaptea de luni spre marți, la gospodăria lui Florin M., localnic.
Pentru stingerea incendiului, pompierii de la Garda Vicovu de Sus au intervenit cu două autospeciale. La sosirea militarilor, ardea violent casa de locuit, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la alte locuințe învecinate.
Flăcările au afectat casa de locuit pe o suprafață de 50 de metri pătrați.
Conform primelor cercetări, focul a izbucnit din cauza fumatului în locuri neprotejate corespunzător.