Galeria „Bucovina” din incinta Palatului Administrativ (imobil în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean Suceava) găzduiește începând de ieri expoziția documentară a artistului fotograf Victor T. Rusu, cu genericul „Casa bucovineană”.
„Prima filă dintr-un proiect mai amplu”
Expoziția, organizată de Centrul Cultural Bucovina, etalează o sută de fotografii (în nuanțe sepia) înrămate și protejate sub sticlă, care prezintă case și acareturi gospodărești din arealul bucovinean, din zona de șes Rădăuți.
Așa cum a spus la vernisaj directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Călin Brăteanu, expoziția reprezintă „doar prima filă dintr-un proiect mai amplu”, care vizează realizarea de imagini document (cu case specifice fiecărei zone și fiecărei etnii din perimetrul bucovinean), proiect care se circumscrie, la rândul său, unui alt proiect de anvergură: realizarea monografiei etnografice a Bucovinei.
„SOS, case din Bucovina!”
Prezentată de etnograful și etnologul Elvira Romaniuc, directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, expoziția atrage atenția asupra unor case de patrimoniu, care sunt amenințate treptat să dispară pentru a face loc unor „monstruozități contemporane”.
O expoziție care, așa cum a subliniat ea, ar fi putut să poarte genericul „SOS, case din Bucovina!”, case construite din lemn, pe care timpul își așterne tot mai vizibil amprenta, dar pe care și oamenii le transformă, mutilându-le.
Exista altădată, așa cum a accentuat ea, când țăranul trăia în înfrățire cu natura, „o adevărată înțelepciune în alegerea lemnului pentru casă”, se săvârșea un ritual din momentul în care casa era ridicată și până când aceasta era sfințită de preot.
„Case care mor”
În momentul acesta, așa cum a spus Elvira Romaniuc, „sunt case care mor”, „muzeele etnografice nu mai au capacitatea să le salveze”, iar mulți particulari, care le cumpără și le transformă în case de vacanță, le mută uneori din locul lor și recurg la intervenții în reconstrucție fără sfatul și supervizarea unui asistent de specialitate.
„Este o zestre care dispare”, a atras atenția Elvira Romaniuc subliniind faptul că aceste case „sunt actele noastre de identitate”.
„Valori deosebite”
Valentin Moscaliuc, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Fotografi din Bucovina, a reliefat faptul că a avut prilejul să vadă în alte țări grija pe care o manifestă comunitatea față de astfel de valori ale arhitecturii tradiționale.
„Valori deosebite”, cum a remarcat prof. Roman Istrati, cum un eveniment cultural deosebit este și expoziția lui Victor T. Rusu, eveniment la care, din păcate, deși se promovează atâtea proiecte care vizează Bucovina, nu au participat reprezentanți ai administrației județene, chiar dacă expoziția este găzduită în sediul unor instituții administrative reprezentative.
*
O expoziție în care sunt prezentate doar o parte din fotografiile realizate de autor (100 din peste 400 de imagini), fotografii document între care sunt unele care păstrează doar amintirea unor case care au dispărut.