Deconturi

CAS Suceava, cu plata la zi către majoritatea furnizorilor de servicii medicale



Singurele restanțe se înregistrează la medicamentele compensate și gratuite eliberate de farmacii
Singurele restanțe se înregistrează la medicamentele compensate și gratuite eliberate de farmacii

Furnizorii de servicii medicale din județ și-au primit banii de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. Așa a informat ieri președintele director general al instituției, Cristi Bleorțu, care a arătat că CAS a decontat în luna octombrie, în termen legal de plată și în totalitate, contravaloarea serviciilor medicale prestate și raportate în luna septembrie de medicii de familie din județ, de dentiști, de specialiștii din ambulatorii, precum și de laboratoarele de analize medicale, radiologie și investigații medicale.
De asemenea, s-au efectuat la timp și integral plățile pentru asistența medicală de recuperare, Serviciul Județean de Ambulanță, dar și pentru medicamentele eliberate în cadrul programelor naționale de sănătate (HIV/SIDA și TBC). Totodată, au fost decontate la zi și în totalitate materialele sanitare utilizate în programul național de ortopedie și dispozitivele medicale pentru prestațiile medicale acordate asiguraților români în statele membre UE. Singurele restanțe se înregistrează la medicamentele compensate și gratuite eliberate de farmacii (de circa două luni de zile) și la spitale, unde procentul datoriilor este de circa 20% din valoarea totală a serviciilor prestate și raportate de aceste unități în octombrie.
Circa 23 de milioane de lei, decontați de CAS în octombrie
Concret, în octombrie, CAS Suceava a decontat către furnizorii de servicii medicale cu care are încheiate contracte suma totală de 22.906.874,70 de lei, reprezentând servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale acordate asiguraților din județ. Astfel, pentru medicii de familie a fost decontată suma de 2.397.272,04 lei, pentru medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate – 845.230,47 de lei, pentru medicii dentiști – 102.148,54 de lei, iar pentru asistența medicală paraclinică (laboratoare de analize medicale, radiologie și investigații medicale) – 444.552,97 de lei.
Pentru asistența medicală de recuperare s-au achitat 148.589,09 lei, pentru Serviciul Județean de Ambulanță – 1.700.000 de lei, iar pentru medicamentele eliberate în cadrul programelor naționale de sănătate (HIV/SIDA și TBC) – 350.960 de lei. Pentru materiale sanitare utilizate în programul național de ortopedie a fost plătită suma de 3.267,82 de lei, pentru dispozitive medicale – 30.751,57 de lei, iar pentru prestațiile medicale acordate asiguraților români în statele membre UE – 422.225,28 de lei.
În octombrie, pentru medicamentele compensate și gratuite a fost decontată suma de 5.507.000 de lei, însă CAS Suceava continuă să se înregistreze cu restanțe de circa două luni la acest capitol. Pentru spitale, luna trecută, a fost achitată suma de 10.954.876,92 de lei, rămânând însă o restanță de circa 20% din valoarea totală a serviciilor prestate și raportate.