Solicitări

CAS Suceava a eliberat aproape 3.000 de carduri europene de sănătate în prima jumătate a anului



Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a eliberat de la începutul anului peste 3.000 de carduri europene de sănătate.
În primele cinci luni ale acestui an, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a eliberat 2.378 de carduri europene, cele mai multe fiind eliberate în luna ianuarie – 644 de carduri. Anda Sălăgean, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, a spus că „în luna februarie au fost eliberate 387 de carduri, în martie, 446 de carduri, în aprilie, 436 de carduri, și în luna mai s-au eliberat 465 de carduri”.
În primele cinci luni ale acestui an au fost eliberate cu 4,4% mai multe carduri decât în primele cinci luni ale anului trecut. „De la începutul lunii iunie înregistrăm, până la această dată, 450 de solicitări pentru eliberarea cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate”, a mai spus Anda Sălăgean.
Cardul european de sănătate se eliberează gratuit și deschide dreptul titularului la servicii medicale care devin necesare, și nu pentru tratarea afecțiunilor existente, pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv, și nu poate fi utilizat pe teritoriul României.