Caș de oaie

Cică, pe vremea terorii staliniste din anii ’36-’38, dintr-un bloc fuseseră ridicate, una câte una, toate familiile și trimise în lagăr. Rămăseseră doar doi bătrânei undeva, la etajul X. Miez de noapte, bătăi zdravene în ușă. Convins că le-a venit rândul și le-a sunat ceasul, soțul, tremurând de frică, se duce să deschidă… și se întoarce radios, zâmbăreț, fericit: „nu-i nimica, arde casa!” Așa și Pițurcă: „nu s-a întâmplat nimic, am pierdut un meci.” Casa fotbalului românesc arde mocnit nu de ieri, de azi, numai că Pițurcă ar avea un răspuns de milioane la întrebarea „de ce merge atât de prost fotbalul românesc”:
– Da’ ce merge bine în țara asta?
Chiar așa: ce merge bine, industria, agricultura, învățământul, sănătatea etc. etc.? Nici vorbă. Atunci, avem dreptul de a pretinde fotbalului să fie fruncea? Se aliniază și el în pluton și bate pas de front șontorog ca tot regimentul.
Iată-l încadrându-se cu exactitate și-n procentajele oficiale: importăm 70% din morcovii, țelina și ceapa pentru ciorbe, cu 70% fotbaliști din import a pierdut „Rapidul” meciul cu „Dinamo”. Poți să-i ceri lui Pițurcă să facă din rahat, bici? (Apropo: pe vremuri, când juca la Națională fundașul Boc, transmiteam la radio un meci de la Ankara și crainicul băștinaș m-a informat că n-are încotro și-l va reboteza pe Boc, Bac – fiindcă, în limba turcă, Boc înseamnă tocmai materia aia din care nu se poate face harapnic…)
Dintr-un singur punct de vedere, fotbalul românesc arată european și impecabil: remunerarea „actorilor”. Dacă ninge, dacă plouă, Piți încasează nesmintit 50.000 de euro lună de lună (bașca primele, sponsorizările ș.m.a), ceea ce înseamnă că, la fiecare zi de leafă, își poate cumpăra 5 Loganuri cu banii jos. Plesnesc de invidie: mai am de gâfâit încă doi anișori și mai bine până ce-oi isprăvi de plătit ratele la „Dacia” mea, care a și-nceput să se hrentuiască. Dacă nu mi-a plăcut cartea! Cât privește porcărioara cu clauza de reziliere, aici nu-i vina lui Piți, el putea cere și luna de pe cer, ci a lui Mircea Sandu, care a acceptat-o. Numai că logica e-n adâncă suferință: țara calică plătește regește fotbaliatorii, care, prin performanță, vor onora blazonul nației. Și dacă ioc performanță, tot biata țară să plătească de pomană vinovatului o sumă cu care s-ar putea asfalta un drum ori construi un dispensar! Ca și cum, după ce am găsit o caradașcă în batonul de salam, tot eu s-ar cuveni să plătesc despăgubiri magazinului! Dar hai să concedem că Pițurcă e-un caz singular și nu ăsta-i zenitul risipei bănuților la vreme de criză. De țâțele ugerului statului trag abitir, în liniște și organizat, tot soiul de slujbași care, fiind înzestrați cu cinci stomacuri și șapte rânze, sunt tratați în consecință – adică, îndopați pe măsura poftei lor pantagruelice.
Citesc în gazete că un militar ce urmează a ieși la pensie va primi, în momentul despărțirii de rentabila slujbă, cadouașul prevăzut de lege: 20 de salarii – adică, un miliard și jumătate (lei vechi). Omul are vreo 50 de ani, nu s-a bătut cu talibanii în Afganistan, nu și-a pus la mezat viața în Kosovo, n-a participat la mari și primejdioase manevre militare, decât, cel mult, pe hartă, ori la lada cu nisip… și iată-l cadorisit împărătește! N-aș avea nimic împotrivă dacă ăsta ar fi tratamentul oferit tuturor slujbașilor statului, numai că stăpânirea este pentru unii mumă, pentru alții, ciumă.
În țara în care salariul a devenit anexă a sporurilor, funcționarii cutărui Consiliu primesc bani frumoși pentru a se îmbrăca onorabil. Foarte bine, dați-le, dar dați și cadrelor didactice, care profesează în fața clasei, nu a dosarelor și monitoarelor. În primul rând acestea ar trebui ajutate să arate decent, costumele Armani rămânând, desigur, rezervate îmbogățiților de război… Dar să ne întoarcem la Pițurcă. Eu unul, nu l-aș da afară. L-aș lăsa să fiarbă în suc propriu, supus necontenit oprobriului public. Ori explodează, ori, cine știe, găsește, în disperare, calea către performanță. Nu el este adevărata problemă a fotbalului românesc, ci faptul că, precum în agricultură, unde potențial este, slavă Domnului, în loc să producem pătrunjel și păstârnac, importăm pătrunjel și păstârnac.
Unde-s echipele de pitici care foiau în fiecare târgușor, unde-s juniorii care jucau în deschiderea meciurilor de A și B, unde-s campionatele de cartier, unde-s tinerii de perspectivă în loturile divizionarelor? Ne-am luat după mintea lui Becali, care-i convins că banii rezolvă totul. A făcut-o de oaie cu „Steaua”, acum joacă table la pușcărie. Nu, nu-s de-ajuns banii, mai trebuie și suflet, organizare, responsabilitate, muncă de perspectivă, ba chiar și, iertată fie-mi precizarea, o țâră de modestie. Și de cinste.