Bugetul pentru servicii medicale și medicamente alocat pentru lunile aprilie și mai este în valoare totală de 38.745.000 de lei, pentru fiecare tip de asistență medicală bugetul repartizat fiind la nivelul consumului mediu lunar din primul trimestrul al anului 2011, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava și semnat de președintele director general al instituției, Cristi Bleorțu.
Documentul mai precizează că, în baza prevederilor Ordinului nr. 435/2011, s-a prelungit cu două luni termenul privind obligația furnizorilor aflați sub contract cu CAS de a depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, documentele justificative privind raportarea activității realizate în vederea decontării, prin intermediul certificatului digital, această obligație revenindu-le începând cu 1 iunie a.c..
În comunicat se mai arată că, pentru lunile aprilie și mai a.c., CAS Suceava încheie în continuare acte adiționale la contractele semnate cu furnizorii de servicii medicale, de medicamente și dispozitive medicale pentru anul 2010, conform HG nr. 304/2011 privind modificarea HG 1389/2010 pentru aprobarea Contractului cadru pentru anii 2011-2012.
Prevederile Contractului cadru pentru anii 2011-2012 se vor aplica începând cu 1 iunie a.c., pentru lunile aprilie și mai aplicându-se prevederile Contractului cadru și ale Normelor metodologice din anul 2010, se menționează în document.