Personalul medico-sanitar care lucrează în singurul centru de permanență din județ, funcțional din decembrie 2011 la Vicovu de Sus, și-a încasat sumele restante pentru munca prestată. Cei șapte doctori și tot atâtea asistente medicale și-au primit banii pe lunile mai și iunie, urmând ca după data de 15 august angajații să fie remunerați și pentru serviciile efectuate în luna iulie.
Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean, a informat ieri că, în această săptămână, s-au achitat pentru salariații Centrului de permanență din Vicovu de Sus 19.925 de lei, din care aproape 14.900 de lei reprezintă suma aferentă lunii iunie, restul reprezentând o parte din suma aferentă lunii mai.
Centrul de permanență își desfășoară activitatea în câteva încăperi din unitatea medico-socială din Vicovu de Sus și asigură asistență sanitară non-stop și pentru localnicii din Gălănești și Putna. În luna iunie, unitatea, care are încheiat un contract de prestări servicii cu CAS Suceava, a acordat servicii medicale unui număr de 102 persoane. Centrul de permanență a fost înființat cu scopul de a degreva serviciile de ambulanță și de urgență ale spitalelor, mai ales în weekend, când medicii de familie nu lucrează.