Un bărbat în vârstă de 38 de ani, căruțaș, a sfârșit tragic după un cumplit accident rutier, atelajul cu care se deplasa fiind făcut bucăți de un tir care venea cu viteză din spate. Accidentul rutier s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 5.10, pe DN 2E, pe raza localității Capu Codrului.
Căruța, în care se aflau frații Ioan și Gheorghe Buga, ambii din Berchișești, se deplasa pe direcția Fălticeni – Gura Humorului. Din spatele lor venea un tir marca MAN, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Baia Mare, Ferenc Culcsar.
Șoferul a observat târziu atelajul, care a fost pur și simplu spulberat de colos. Unul dintre tinerii din căruță a fost proiectat din atelaj și a scăpat cu viață, suferind doar leziuni ușoare. Ioan Buga, în vârstă de 38 de ani, cel care conducea căruța, a decedat însă pe loc.
Polițiștii rutieri care au declanșat o anchetă la fața locului au găsit două elemente reflectorizante care erau dispuse în partea din spate a căruței. De asemenea, bărbatul în vârstă de 38 de ani care a decedat era îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă. Mai trebuie precizat și că atelajul hipo se deplasa pe un drum pe care este interzisă circulația căruțelor.
Pe de altă parte, ancheta preliminară a scos în evidență și o posibilă culpă a șoferului.
Conform inspectorului principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, șoferul tirului circula cu viteză neadaptată la condițiile de trafic de noapte, existând probabilitatea să fi avut viteză peste limita legală.
Polițiștii care au efectuat măsurători la fața locului au constatat că vehiculul greu s-a oprit la aproximativ 70 de metri după impact, un indiciu privind viteza cu care se deplasa tirul.
Totuși, viteza exactă cu care se deplasa șoferul de tir ar putea fi stabilită doar în urma unei expertize de specialitate.
DN 2E, șoseaua care leagă Fălticeni de Gura Humorului prin Cornu Luncii, este una care se află de ani de zile între drumurile pe care se petrec foarte multe accidente. Asta pentru că drumul este de bună calitate și are multe porțiuni întinse, fără curbe, care îi îmbie pe șoferi să circule cu viteză.
În cazul tragicului accident de ieri dimineață polițiștii de la Serviciul Rutier continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs.