Inconștiență

Căruțaș beat, lovit de o mașină după ce a trecut pe roșu

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, căruțaș, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost lovit de un autoturism după ce a ignorat culoarea roșie a semaforului, pe o porțiune de drum aflată în lucru. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 21.00, pe DJ 176, în comuna Moldovița, pe o variantă ocolitoare, cu o singură bandă, care asigură traficul deviat din zona în care se află un pod în lucru.
Conform Poliției, Teodor C., în vârstă de 30 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, aflat la volanul unui autoturism, a intrat regulamentar, pe verde, pe porțiunea de drum cu o bandă, moment în care s-a trezit în față cu o căruță care venea de pe sens opus. Conducătorul acesteia, Dorel O., în vârstă de 48 de ani, localnic din comuna Moldovița, precizează Poliția, și-a continuat drumul deși semaforul din partea sa era pe roșu, astfel că un impact nu a mai putut fi evitat.
O ambulanță a ajuns la fața locului, medicii acordându-i îngrijiri medicale căruțașului, după care acesta a refuzat deplasarea la spital. Polițiștii l-au verificat cu aparatul etilotest, rezultând că era în stare avansată de ebrietate, având o concentrație de 0,98 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Poliția precizează că bărbatul care a provocat accidentul purta vestă reflectorizantă, însă atelajul nu era semnalizat în nici un fel.

Recomandări

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital