Accident grav

Căruță scoasă de pe drum și aruncată în șanț, de un autoturism scăpat de sub control

O femeie a ajuns la spital, în stare gravă, după ce căruța în care se afla a fost scoasă de pe drum și aruncată într-un șanț de pe marginea șoselei de un autoturism al cărui șofer a scăpat de sub control direcția de mers și a intrat în derapaj.
În urma accidentului, calul de la căruță a murit, căruțașul și o femeie care se aflau în atelaj au ajuns la spital, autoturismul a fost avariat, iar glisiera metalică de pe marginea drumului a fost distrusă.
S-a întâmplat, informează poliția, vineri seară, în jurul orei 20:50, pe DN 2, în afara localității Rădășeni.
Vasile L., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, se afla la volanul unui autoturism, iar la un moment dat, într-o curbă ușoară la stânga, a observat brusc o căruță care circula din sens opus, pe mijlocul drumului. Șoferul a frânat brusc și a început să derapeze din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă bătătorită. Vasile L. nu a mai putut ține sub control volanul și a intrat cu partea laterală dreapta a mașinii în atelajul hipo, împingând căruța în afara drumului, prin glisiera metalică, în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers.
În urma accidentului, o femeie care se afla în căruță, Maria P., în vârstă de 37 de ani, din comuna Preutești, a suferit leziuni grave, fiind transportată la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava.
La spital a ajuns și căruțașul, Mihai B., de 66 de ani, din aceeași comună, care nu a putut fi testat cu alcooltestul, întrucât era în stare de șoc.
Șoferul a fost testat, însă rezultatul a fost negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Rutieră pentru stabilirea gradului de vinovăție a celor implicați în accident.

Recomandări

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare